Comercianții de „jucării cu laser“, amendați de Protecția Consumatorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Atenție, părinți! Dispozitivele cu fascicul luminos tip laser sunt periculoase! Comercianții de „jucării cu laser“, amendați de Protecția Consumatorilor
Social, Sănătate 04 August 2019 / 14:40 298 accesări 0 comentarii

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi de peste 270.000 de lei în urma controalelor din ultimele zile care au privit comercializarea dispozitivelor cu fascicul luminos tip laser, informează instituţia.
Totodată, comisarii ANPC au oprit definitiv de la comercializare produse notificate prin Sistemul de alertă rapidă RAPEX al UE în valoare de peste 47.000 de lei.
Printre abaterile constatate în timpul verificărilor, se numără prezenţa spre vânzare a unor produse interzise comercializării, deoarece utilizate în condiţii normale, acestea pot pune în pericol viaţa sau securitatea consumatorilor (produse notificate prin Sistemul RAPEX), şi a unor produse care nu aveau eticheta şi avertizările de utilizare traduse în limba română şi nici alte elemente de caracterizare (nefiind notificate prin Sistemul RAPEX).

Pe de altă parte, în vederea verificării potenţialului periculos al fasciculului luminos dezvoltat de dispozitivele care nu au fost notificate prin Sistemul RAPEX şi a testării acestora, vor fi realizate analize speciale în cadrul unui laborator autorizat de profil, urmând ca rezultatele acestora să fie făcute publice. "Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public pe această temă, trebuie menţionat, în primul rând, ca o avertizare pentru părinţi, că aceste obiecte nu sunt jucării. Mai mult, pe ambalajul acestora este precizat clar că ele sunt interzise copiilor, iar pentru adulţi acesta conţine avertizări în legătură cu utilizarea care poate fi periculoasă în general, indiferent de vârsta celui care le foloseşte", se precizează în comunicatul ANPC.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1564 secunde