Comisarul UE Creţu îi asigură pe deputaţi că a recomandat Guvernului să îi consulte la Master Plan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Comisarul UE Creţu îi asigură pe deputaţi că a recomandat Guvernului să îi consulte la Master Plan

Externe 06 Mai 2015 / 20:03 394 accesări

Comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, a transmis deputaţilor din Comisia de Transporturi şi Infrastructură o scrisoare în care îi asigură că agreează solicitarea acestora ca Master Planul de Transport să fie supus consultării tuturor partidelor parlamentare şi societăţii civile. În scrisoarea transmisă astăzi, comisarul UE precizează că documentul nu este încă finalizat, iar cele mai recente discuţii dintre autorităţile române responsabile şi serviciile Comisiei s-au concentrat pe utilizarea unui număr limitat de criterii obiective pentru prioritizarea proiectelor, strategia de implementare a proiectelor şi evaluarea strategică de mediu. În scrisoarea transmisă, în luna aprilie, către Comisia Europeană, deputaţii au reclamat faptul că nu au primit informaţii din partea Ministerului Transporturilor, în pofida solicitărilor, şi au cerut sprijinul comisarului UE pentru a convinge Guvernul să îi consulte la elaborarea documentului. Master Plan-ul de transport prevede construcţia a 1.300 kilometri de autostradă, în valoare 13,7 miliarde euro, 1.825 kilometri de drumuri expres (9,9 miliarde euro), 2.874 kilometri de drumuri TransRegio (1,69 miliarde euro), 343 kilometri de drumuri TransEuro (190 milioane euro), 2.883 kilometri reabilitaţi de cale ferată (10,7 miliarde euro), 1.001 kilometri de linii de cale ferată cu viteze sporite (274,1 milioane euro). Sunt prevăzute, printre altele, investiţii la porturile Constanţa (865,3 milioane euro), Galaţi (110,7 milioane euro), Drobeta Turnu Severin (20,2 milioane euro) şi aeroporturile Bucureşti - Henri Coandă (668,9 milioane euro), Timişoara (111,5 milioane euro), Cluj-Napoca (131 milioane euro) şi Iaşi (93,5 milioane euro).



12