Comisia de etică va analiza "girul" pentru cărţile deţinuţilor şi dacă sunt "lucrări ştiinţifice"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Comisia de etică va analiza "girul" pentru cărţile deţinuţilor şi dacă sunt "lucrări ştiinţifice"

13 Ianuarie 2016 / 19:13 417 accesări

Comisia de etică a Universităţii din Bucureşti va analiza în ce condiţii au "girat" cadrele didactice din UB pentru cărţile scrise de deţinuţi şi dacă este vorba despre "lucrări ştiinţifice", precizând că aceştia nu şi-au dat "girul" în nume personal, ci din funcţia universitară deţinută.

"Universitatea din București este surprinsă de amploarea fenomenului cărților așa-zis științifice, publicate în detenție, fapt care a permis eliberarea înainte de termen a deținuților. Prea puțin cunoscut, până de curând, fenomenul este generat de o prevedere legală care a permis decizii ale direcțiilor penitenciarelor, favorizate și de girarea de către cadre universitare a caracterului științific al acestor lucrări", arată rectorul UB, profesor universitar dr. Mircea Dumitru.

Rectorul a precizat că Universitatea din București, prin Comisia de etică, va examina situațiile în care este implicată prin cadrele sale didactice, pentru a vedea în ce condiții a fost acordat girul și dacă este vorba despre lucrări științifice.

Taguri articol


12