Comisia Europeană propune noi norme privind ambalajele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Comisia Europeană propune noi norme privind ambalajele

Social 01 Decembrie 2022 / 14:33 639 accesări

În medie, fiecare european generează anual aproape 180 kg de deşeuri de ambalaje. Ambalajele sunt unul dintre principalele produse care utilizează materiale prime virgine, întrucât 40% din materialele plastice şi 50% din hârtia utilizată în UE sunt destinate ambalajelor. Dacă nu se vor lua măsuri, UE ar urma să înregistreze o creştere suplimentară cu 19% a deşeurilor de ambalaje până în 2030, iar pentru deşeurile de ambalaje din plastic - chiar o creştere de 46%, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Comisia Europeană a propus miercuri noi norme la nivelul UE privind ambalajele, pentru a combate această sursă, în permanentă creştere, de deşeuri, precum şi frustrarea consumatorilor.Astfel, anumite forme de ambalare vor fi interzise, de exemplu ambalajele de unică folosinţă pentru alimente şi băuturi atunci când sunt consumate în restaurante şi cafenele, ambalajele de unică folosinţă pentru fructe şi legume, sticlele de şampon în miniatură, precum şi alte ambalaje în miniatură din hoteluri.

Noile norme au scopul de a pune capăt acestei tendinţe. Pentru consumatori, normele vor asigura opţiuni de ambalare reutilizabile, vor elimina ambalajele superflue, vor limita excesul de ambalare şi vor furniza etichete clare în sprijinul unei reciclări corecte. Pentru industrie, normele vor crea noi oportunităţi de afaceri, în special pentru întreprinderile mai mici, vor reduce nevoia de materiale prime virgine, sporind capacitatea de reciclare a Europei şi reducând dependenţa Europei de resursele primare şi de furnizorii externi. Acestea vor plasa sectorul ambalajelor pe calea cea bună pentru a putea atinge neutralitatea climatică până în 2050.

„În fiecare zi producem o jumătate de kilogram de deşeuri de ambalaje pe persoană. Graţie noilor norme, propunem măsuri cruciale pentru ca ambalajele sustenabile să devină norma în UE. Vom crea condiţiile prielnice pentru ca principiile economiei circulare - reducerea, reutilizarea, reciclarea - să poată funcţiona cu adevărat. A dispune de ambalaje şi de bioplastice mai sustenabile înseamnă a dispune de noi oportunităţi de afaceri în tranziţia verde şi cea digitală, de inovare şi noi competenţe, de locuri de muncă la nivel local şi de economii pentru consumatori”, a declarat comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius.

Propunerea de revizuire a legislaţiei UE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje are trei obiective principale. În primul rând, prevenirea generării de deşeuri de ambalaje: reducerea cantităţii acestora, impunerea unor restricţii privind ambalajele superflue şi promovarea soluţiilor de ambalare reutilizabile şi reîncărcabile. În al doilea rând, stimularea reciclării de înaltă calitate ("în circuit închis"): oferirea posibilităţii ca toate ambalajele de pe piaţa UE să devină reciclabile într-un mod viabil din punct de vedere economic până în 2030. Şi, în cele din urmă, reducerea nevoii de resurse naturale primare şi crearea unei pieţe funcţionale pentru materiile prime secundare, sporind utilizarea materialelor plastice reciclate în ambalaje prin intermediul unor obiective obligatorii. Obiectivul principal este de a reduce deşeurile de ambalaje cu 1% pe cap de locuitor până în 2040 în fiecare stat membru, comparativ cu situaţia din 2018. Acest lucru ar duce la o scădere globală a deşeurilor în UE de circa 37%, în comparaţie cu scenariul în care nu s-ar modifica legislaţia. Aceasta se va întâmpla atât graţie reutilizării, cât şi graţie reciclării.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.1393 secunde