Comisiile și comițiile au salvat, în portul Midia, 49 de oi din 14.600!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După accidentul naval de duminică

Comisiile și comițiile au salvat, în portul Midia, 49 de oi din 14.600!

Eveniment 26 Noiembrie 2019 / 11:42 2810 accesări

UPDATE 14.30. Operațiunile de salvare au fost reluate marți, în după-amiază, când au mai fost salvate încă 11 oi, cu eforturile extraordinare ale salvatorilor de la ISU Dobrogea, aflați la locul accidentului naval în sprijinul autorităților. Deci, 60 din 14600, de duminică seară, până marți seară...

ISU Dobrogea anunţă să echipele au mai reuşit să salveze 17 oi din cele 14.600 aflate pe nava răsturnată în Portul Midia. Intervenţiile au fost suspendate din cauza vântului puternic. Potrivit ISU Dobrogea, au mai fost evacuate în viaţă 17 oi, însă intervenţia a fost sistată luni seara, din cauza vântului puternic. „Astăzi (marţi - n.r.) va fi reluată activitatea dacă vremea ne permite şi vom fi în continuare acolo pentru a sprijini acţiunea”, spun reprezentanţii ISU Dobrogea. Acest lucru este însă foarte puțin probabil dat fiind faptul că la Constanța este instituit, până la ora 16, cod galben de vânt puternic. Iniţial, numărul oilor salvate era de 32, iar acum a ajuns la 49, a informat ISU Dobrogea, în lipsa oricărei comunicări din partea Autorității Navale Române, instituția desemnată să coordoneze operațiunile de dezeşuare a navei Queen Hind, scufundată parțial duminică, 24 noiembrie, cu 14.600 de animale vii la bord, în Portul Midia. ANR stabilise a doua zi după accidentul naval ca prioritate repunerea navei pe linia de plutire şi remorcarea în siguranţă într-o dană operativă din Portul Midia, unde vor fi transferate la mal atât animalele vii cât şi cadavrele oilor care au murit în urma accidentului naval. Este lesne de înțeles că nu vor mai exista de azi înainte prea multe oi vii în urma accidentului de duminică.

Reamintim că o navă aflată sub pavilion Palau s-a răsturnat și scufundat parțial, duminică, în Portul Midia. La bordul ei se aflau 14.600 de oi şi un echipaj format din 22 de sirieni. Toţi membri echipajului au fost salvaţi şi aduşi teferi la mal.

O organizaţie internaţională de salvare a animalelor a luat imediat poziție arătând că animalele moarte plutesc pe apă și că luni nu a avut loc nicio operaţiune de salvare. Gabriel Păun, directorul organizaţiei pentru Europa a organizaţiei „Animal International“, spunea, într-un comunicat de presă transmis luni, că o astfel de situaţie nu ar fi avut loc dacă România ar exporta carne şi nu animale vii. Gabriel Păun a descris şi scenele de groază cu animalele prinse în nava scufundată ca într-un sicriu de tablă: „Imaginile pe care le-am obţinut includ mii de animale prăbuşite în pereţii laterali ai vasului înainte ca acesta să intre sub apă şi animalele să se înece, urmate de filmări de astăzi dimineaţă cu animale moarte plutind pe apă. Nava a fost abandonată pe timpul nopţii, iar dimineaţă nu s-a efectuat nicio operaţiune de salvare pentru bietele animale”. Nu în ultimul rând trebuie subliniat că accidentul naval de duminică și modul defectuos în care este gestionat a făcut înconjurul presei în Europa:

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a dispus luni, investigaţii asupra incidentului din portul Constanţa, fiind constituite în acest sens mai multe comisii interministeriale...



Ştiri recomandate

12