Zeci de practicanţi de kitesurfing din ţară şi străinătate participă, în perioada 25 - 26 septembrie, la o competiţie organizată la Constanţa, întrecându-se în condiţii extreme de vânt şi valuri, a anunţat administraţia locală.
Constanța găzduiește în perioada 25-26 septembrie, pe plaja Zoom, un eveniment dedicat iubitorilor sporturilor nautice. Competiția de Kitesurfing reunește participanți din întreaga țară și oaspeți de prestigiu de peste hotare și promite un adevărat spectacol atât pentru cunoscători, cât și pentru turiștii și constănțenii dornici să vadă marea colorată de zecile de zmeie ale participanților. Concursul, organizat de WEGO Kitesurfing, în parteneriat cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța, promite un spectacol de neratat, având în vedere că participanții vor înfrunta condiții meteorologice extreme, cu vânt puternic și valuri înalte, iar spectatorii vor avea ocazia să admire sărituri impresionante și manevre complexe în aer.
Desfășurarea evenimentului la Constanța demonstrează, încă o dată, potențialul destinației Mamaia-Constanța de a găzdui competiții sportive de înaltă calitate și evenimente atractive pentru public, și în afara sezonului de plajă.
"Atracțiile turistice nu se încheie odată cu sfârșitul sezonului estival. De fapt, toamna oferă condiții meteo ideale pentru sporturile nautice și ne bucurăm să fim parte din această completare a imaginii zonei de litoral Mamaia-Constanța cu statutul de hub al evenimentelor sportive de calibru", subliniază George Măndilă, președinte OMD Mamaia-Constanța.