Concurs de cultură și civilizație la Liceul Traian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Știați de?

Concurs de cultură și civilizație la Liceul Traian

Educație 25 Mai 2018 / 14:27 745 accesări

Zeci de liceeni își vor încerca puterile, războindu-se pentru premiul „cel mai bun la cultură și civilizație“. Aflat la a V-a ediție, Concursul de cultură și civilizație „Sfinții Împărați, Constantin și mama sa, Elena“, omagiază în acest an Centenarul Marii Uniri (1918-2018). Liceul Teoretic Traian, unul dintre organizatori, va sărbători evenimentul marți, 29 mai, echipajele aflate în competiție fiind implicate în patru probe de concurs, organizate în cadrul temei Anul omagial al unității de credință și de neam, făuritori ai Marii Uniri din 1918. Secțiunile de concurs sunt: concursul interdisciplinar istorie-religie (destinat liceenilor); prezentare Power-Point; postere tematice „Din simbolistica Unirii” (nivel liceal); desene - „Marea Unire prin ochi de copil“ (nivel gimnazial).

Proiectul este coordonat de Arhiepiscopia Tomisului, Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Liceul Teoretic Traian Constanța și se va desfășura între orele 11.00-13.00, la sediul unității de învățământ, anunță Catedra de Istorie a liceului. Se vor acorda diplome și medalii aniversare.



12