Confruntare de foc la Dortmund, în Liga Campionilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Champions League, faza grupelor, etapa a 2-a

Confruntare de foc la Dortmund, în Liga Campionilor

Sport 27 Septembrie 2016 / 13:56 459 accesări
Cristiano Ronaldo poate fi arma câștigătoare a Realului în partida de la Dortmund

Cristiano Ronaldo poate fi arma câștigătoare a Realului în partida de la Dortmund

Etapa a doua a fazei grupelor din UEFA Champions League propune marţi seară, la Dortmund, duelul Borussia - Real Madrid, capul de afiş al acestei runde.

Programul partidelor de marţi seară - ora 21.45 - Grupa E: AS Monaco - Bayer Leverkusen, CSKA Moscova - Tottenham Hotspur; Grupa F: Borussia Dortmund - Real Madrid (în direct la Pro TV şi Dolce Sport 1), Sporting Lisabona - Legia Varșovia; Grupa G: FC Copenhaga - FC Bruges, Leicester City - FC Porto (Dolce Sport 4); Grupa H: FC Sevilla - Olympique Lyon (Dolce Sport 3), Dinamo Zagreb - Juventus Torino (Dolce Sport 2).

Miercuri seară, tot de la ora 21.45, se vor disputa și celelalte întâlniri din etapa a doua, în prim-plan fiind confruntarea Atletico Madrid - Bayern Munchen, reeditarea semifinalei din ediția precedentă.

Programul meciurilor de miercuri seară - Grupa A: Ludogorets Razgrad - Paris Saint-Germain (în direct la Dolce Sport 4), Arsenal Londra - FC Basel; Grupa B: Beșiktaș Istanbul - Dynamo Kiev, SSC Napoli - Benfica Lisabona; Grupa C: Borussia Monchengladbach - FC Barcelona (Dolce Sport 2), Celtic Glasgow - Manchester City (Dolce Sport 3); Grupa D: Atletico Madrid - Bayern Munchen (Dolce Sport 1), FC Rostov - PSV Eindhoven.

JUVENTUS ŞI BARCELONA AU CELE MAI MARI PREŢURI LA BILETE ÎN GRUPELE UCL

Cluburile de fotbal Juventus Torino şi FC Barcelona au stabilit cele mai mari preţuri la bilete pentru meciurile de pe teren propriu din grupele Ligii Campionilor, notează Reuters. Juventus Torino, campioana Italiei în ultimii cinci ani, a stabilit preţuri la bilete care pornesc de la 45 de euro. Cel mai ieftin tichet la un meci al Barcelonei, campioana Spaniei, pe „Camp Nou”, valoarează aproximativ 44 de euro.

Campioana Angliei, Leicester City, şi Arsenal Londra urmează în acest clasament întocmit de Spreadex. În grupele actualei ediţii a Ligii Campionilor, cel mai accesibil bilet pe stadionul „Emirates” din Londra costă 42,50 euro, iar pe „King Power Stadium” costă 40 de euro.

Un amănunt interesant este faptul că Celtic Glasgow, campioana Scoţiei, a stabilit preţuri minime mai ridicate decât Real Madrid, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor: 38 de euro, comparativ cu 34,50 euro.

Bilete accesibile oferă şi Bayern Munchen (30 de euro), Manchester City (29 de euro) şi Tottenham Hotspur (26,50 euro). Tottenham a luat această măsură ca urmare a mutării temporare pe stadionul „Wembley”.

FC Sevilla, câştigătoarea UEFA Europa League în ultimele trei sezoane, percepe minimum 39 de euro pentru un bilet în Liga Campionilor. Paris St. Germain, campioana Franţei în ultimele patru stagiuni şi sfertfinalistă în precedenta ediţie a Ligii Campionilor, a stabilit un preţ semnificativ mai mic, 27,50 euro.

La doar 4,60 euro, campioana Ucrainei, Dynamo Kiev, oferă cele mai ieftine tichete din Europa. Preţul mediu al celui mai ieftin bilet la un meci din grupele Ligii Campionilor este 30 de euro, potrivit studiului Spreadex.



12