Consolidarea flancului estic al NATO, rezultatul conflictelor din Ucraina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Consolidarea flancului estic al NATO, rezultatul conflictelor din Ucraina

Externe 03 Aprilie 2017 / 15:59 438 accesări

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord nu a avut în plan consolidarea flancului său estic înainte de evenimentele din 2014 din Ucraina, anexarea peninsulei Crimeea și conflictul din Donbas, a declarat adjunctul secretarului general al NATO, Rose Gottemoeller, într-un interviu apărut luni în ziarul „Kommersant“, în contextul în care Moscova susține că relațiile sale cu Occidentul intraseră în impas înainte de criza ucraineană. "2014 a fost un moment de cotitură. Atunci ne-am confruntat cu acțiunile agresive ale Rusiei în Ucraina, anexarea Crimeei. De atunci privim la destabilizarea situației din Donbas", a reiterat Rose Gottemoeller, subliniind că NATO nu avea în plan consolidarea flancului său estic înainte de evenimentele din Ucraina. "Secretarul general al NATO (Jens Stoltenberg - n.r.) a spus în mod repetat: noi nu vom răspunde la ceea ce noi percepem drept desfășurarea agresivă de trupe rusești cu același număr de soldați și avioane. Dar răspunsul nostru va fi defensiv și proporțional", a indicat Rose Gottemoeller, al cărei interviu a fost ocazionat de Consiliul NATO - Rusia desfășurat vineri la nivel de ambasadori.

Referitor la recentul transfer de sisteme de rachete Iskander în Kaliningrad, înaltul responsabil al Alianței a declarat că desfășurarea acestor sisteme în enclavă - chiar dacă este vorba de teritoriu rusesc - reprezintă o dovadă a tendinței de militarizare și de consolidare a controlului aerian de către Federația Rusă. "Mulți membri NATO, țări vecine cu Rusia, percep aceasta ca pe o amenințare la adresa lor", a insistat ea, în condițiile în care Kaliningrad este situat între Polonia, Lituania și Marea Baltică.

Andrei Kelin, directorul Departamentului pentru cooperare în Europa din cadrul Ministerului de Externe rus, declarase anterior că Rusia nu intenționează să ceară permisiunea NATO atunci când relochează rachete pe teritoriul său. Ministerul Apărării al Rusiei a confirmat transferul de baterii de rachete Iskander-M, cu o rază de acțiune de circa 500 km și capabile să transporte focoase nucleare, în enclava Kaliningrad, pentru o perioadă scurtă de timp. Măsurile luate de Rusia ca răspuns la consolidarea prezenței NATO în Europa de Est garantează securitatea țării, a declarat vineri ambasadorul Moscovei pe lângă Alianța Nord-Atlantică, Aleksandr Grușko, fără să precizeze despre ce fel de măsuri este vorba, potrivit RIA Novosti.

Taguri articol


12