Constanţa aşteaptă... Formula 1 nautică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constanţa aşteaptă... Formula 1 nautică

Sport 25 Iulie 2007 / 00:00 528 accesări

A doua etapă a Campionatului Mondial de Class-1 s-a desfăşurat în fiordurile norvegiene, la Arendal, în perioada 20-22 iulie, spectacolul Formulei 1 pe apă fiind urmărit cu interes de fani. Ca şi în prima etapă, de la Atena, învingătoare a fost ambarcaţiunea Victory 77, pilotul Arif Saif Al Zaffeen (Emiratele Arabe Unite) - cel care se compară cu britanicul Lewis Hamilton şi francezul Jean-Marc Sanchez alcătuind un cuplu redutabil. ”Cred că visez. Este pentru prima oară cînd particip la această cursă dificilă şi nu pot explica nebunia care m-a cuprins la al doilea succes consecutiv reuşit cu ajutorul lui Jean-Marc”, a declarat Al Zaffeen. Pe poziţia secundă s-a situat Qatar 96 (Şeicul Hassan Al-Thani şi italianul Matteo Nicolini), iar pe locul al treilea a fost Victory 7 (Nadir bin Hendi şi Mohammed Al Suwaidi, din EAU), cele două “rivale” făcînd rocadă în clasament faţă de etapa elenă. Foresti & Suardi (italienii Giampaolo Montavoci şi Marco Pennesi, ultimul aflat la debutul în Class-1), primul team european, a ocupat locul patru, o performanţă remarcabilă, dacă ţinem cont de faptul că cei doi au concurat pentru prima oară împreună. Cel mai tînăr cuplu din Class-1, format din Tom Barry-Cotter (SUA) şi Pal Nilsen (Norvegia), a dus ambarcaţiunea Spirit of Norway 20 pe poziţia a cincea. Spirit of Norway 10 (Bjorn Runne Gjelsten (Norvegia) - Steve Curtis (Marea Britanie), campioana mondială din 2006, a încheiat cursa norvegiană pe locul şase. Şase ambarcaţiuni au terminat întrecerea dintre cele 11 înscrise la startul cursei de la Arendal. În clasamentul general conduce Victory 77 - cu 42 de puncte, secondată de Victory 7 şi Qatar 96 - ambele cu cîte 31 de puncte.

Următoarea etapă a sezonului 2007 este programată tot în Norvegia, dar la Oslo, în perioada 10-12 august, atunci cînd pînă şi în Scandinavia căldura este excesivă! Deţinătoarea titlului speră ca în ultima cursă de pe “teren propriu” să obţină prima victorie din acest sezon şi - de ce nu! - să reintre în lupta pentru titlul mondial. Din Norvegia, Formula 1 pe apă se va muta peste o lună pe apele Lacului Siutghiol din Mamaia. În perioada 31 august - 2 septembrie cel mai interesant spectacol sportiv va ajunge în România, la Constanţa! Numărătoarea inversă a început, evenimentul mondial al verii din ţara noastră urmînd să ofere un regal de cai putere şi adrenalină amatorilor de senzaţii tari...



12
Pagina a fost generata in 0.1651 secunde