Constanța este astăzi capitala gimnasticii românești!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constanța este astăzi capitala gimnasticii românești!

Sport 14 Iunie 2019 / 07:04 568 accesări

Federația Română de Gimnastică, în parteneriat cu CSS 1 Constanța, CS “Farul” Constanța și Primăria Municipiului Constanța vă invită vineri, 14 iunie 2019, începând cu ora 10:00, la Sala Sporturilor din Constanța, cu ocazia organizării Campionatului Național de Gimnastică Artistică pe Echipe, Junioare II și I.

Joi seară seară a avut loc ședința tehnică premergătoare evenimentului, în prezența sportivilor și a antrenorilor, a Andreei Răducan, președintele Federației Române de Gimnastică (FRG), Ancăi Grigoraș Mihăilescu, antrenor federal al FRG, Ginei Gogean, campioană mondială, Marcelei Fumea, antrenor al lotului național de seniori, Danielei Sofronie, campioană olimpică, a dublu campion mondial Ilie Floroiu și a primarului Constanței, Decebal Făgădău.

„Constanţa este onorată să găzduiască acest important eveniment al gimnasticii românești și salută cu bucurie prezența sportivelor, antrenorilor și suporterilor, precum și a marilor campioane și medaliate olimpice și mondiale ale României. Pentru că junioarele din ţară sunt viitorii piloni de bază ai echipei mari a României suntem alături de ele în acest moment competițional, care aliniază la start cele mai bune gimnaste din țară”, a declarat primarul Decebal Făgădău.

Peste 100 de gimnaste legitimate la 14 cluburi din țară își vor disputa titlurile în concurs la proba pe echipe, pentru a stabili campioanele naționale la categoria gimnaste junioare II și I, nivelurile 3, 4, 5 și 6.

Gimnastele participante se vor putea bucura de prezența și de susținerea marilor campioane olimpice și mondiale ale României precum Andreea Răducan, Dana Sofronie, Stroescu Silvia, Corina Ungureanu.

Organizatori și parteneri: Federația Română de Gimnastică, DJST Constanța, Clubul Sportiv „Farul" Constanţa, Clubul Sportiv Școlar Numărul 1 Constanța CSS1, Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Primăria Municipiului Constanța.



12