Constanța este noul oraș din România în care aplicația Glovo va livra orice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanța este noul oraș din România în care aplicația Glovo va livra orice
Lifestyle 18 Iulie 2019 / 20:25 1015 accesări 0 comentarii

Glovo, aplicația de servicii de livrare rapidă, este disponibilă în Constanța, utilizatorii având posibilitatea de a cumpăra, de a primi și de a trimite orice doresc din și în orașul lor. După București, Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Brașov și Craiova, Constanța este cel mai nou oraș din țară în care Glovo își extinde operațiunile.

Glovo este un marketplace care permite utilizatorilor să comande, să trimită și să primească orice. În aplicație există câteva categorii predefinite de unde utilizatorii pot alege în funcție de ce își doresc să comande: Mâncare, Cumpărături, Cadouri sau Supermarket, categoria prin care aceștia pot face cumpărăturile pentru acasă în câteva minute. În plus, prin butonul "Orice", utilizatorii pot comanda absolut orice din orașul lor, precum obiecte decorative sau echipament sportiv de la magazinul preferat, atât timp cât se încadrează în dimensiunile cutiei Glovo și nu depășește 9 kg.

Categoria "Curier" este folosită de clienți pentru a trimite în mai puțin de o oră orice pachete sau plicuri în oraș, respectând dimensiunile menționate. Serviciul permite livrarea de documente sau recuperarea obiectelor uitate acasă, la birou sau la prieteni, precum ochelari, chei și genți pentru ora de sport.

Cum functionează aplicația Glovo?

  • Descarcă aplicația gratuită Glovo de pe Google Play sau App Store și creează un cont;
  • Aplicația se va deschide și va trebui să setezi locația actuală pentru a vedea ce poți comanda în zona în care te afli;
  • Alege o categorie din cele predefinite sau folosește opțiunea Orice;
  • Comandă ce îți dorești și urmărește cum gloverul ajunge la tine;
  • Vei primi un email cu informațiile comenzii plasate;
  • Poți contacta curierul Glovo în timpul livrării pentru nelămuriri sau informații;
  • Plătește cu cardul în aplicație sau cash la livrare și semnează pentru comanda primită atunci când curierul ajunge la tine cu comanda;
  • Oferă un rating categoriei din care ai comandat și glover-ului;
  • După finalizarea comenzii, găsești pe email confirmarea livrării și poza cu semnatura ta pentru comanda respectivă;

Până în acest moment, în România, peste 2,2 milioane de produse au fost comandate prin intermediul aplicației din cele opt categorii. Cele mai multe comenzi au fost în categoriile de restaurante, supermarket și curierat.

Locuitorii orașului Constanța vor putea să acceseze orașul lor de la ei de acasă, cumpărând orice produs și beneficiind de livrarea imediată a acestuia. Pentru a facilita această promisiune, Glovo a încheiat parteneriate cu o mulțime de restaurante locale și lanțuri naționale, magazine de cosmetice, florării și supermarketuri care sunt deja listate în aplicație sau care urmează să fie listate în urmatoarea perioadă.

Despre Glovo

Glovo este o aplicație care îți permite să comanzi și să livrezi orice produs, din și în perimetrul orașului în care te afli. Aplicația s-a lansat pe piața din România în luna mai 2018. La nivel global, aplicația are peste 2,5 milioane de utilizatori și 10.0000 de parteneri. Glovo operează în toate marile capitale din Europa și EMEA, precum Roma, Madrid, Paris, Kiev, Nairobi și Casablanca dar și 9 țări din America de Sud precum Peru, Argentina, Ecuador și Panama. Glovo este astfel prezent în 79 de orașe din 21 de țări și urmează să se mai extindă în 2019.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1582 secunde