Constanţa, gazda unei delegaţii din Shanghai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constanţa, gazda unei delegaţii din Shanghai

Administrație 06 Iulie 2006 / 00:00 1418 accesări

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a primit, ieri, vizita unei delegaţii a oraşului chinez Shanghai. Din delegaţie au făcut parte vicepreşedintele Comitetului Executiv al Concernului Popular Municipal Shanghai, Zhou Muyao, vicepreşedintele Asociaţiei Populare Shanghai, Yuan Gougxia, consulul Republicii Chineze, Zhou Linsheng, precum şi cîţiva oameni de afaceri. Scopul vizitei delegaţiei chineze a fost căutarea unor posibilităţi de dezvoltare a afacerilor, precum şi întărirea relaţiilor de colaborare dintre cele două oraşe înfrăţite, Constanţa şi Shanghai. Nicuşor Constantinescu a declarat că este o onoare pentru constănţeni să primească vizita delegaţiei uneia dintre cele mai mari metropole ale lumii. "Ştim că Shanghai a dezvoltat o tehnologie a produselor foarte ridicată, iar aceasta se regăseşte inclusiv pe piaţa constănţeană. Am dori să reluăm legăturile dintre România şi China aşa cum erau ele înainte de 1989", a declarat preşedintele CJC. Nicuşor Constantinescu a afirmat că judeţul Constanţa oferă posibilităţi de colaborare şi dezvoltare în domeniul industriei, cum ar fi exploatarea calcarului, dar şi în agricultură. De asemenea, Nicuşor Constatinescu a precizat că se doreşte o colaborare în domeniul turismului, China avînd un potenţial ridicat în acest sens. La rîndul său, vicepreşedintele Comitetului Executiv al Concernului Popular Municipal Shanghai, Zhou Muyao, a afirmat că municipalitatea pe care o reprezintă doreşte o colaborare în toate domeniile, inclusiv în cel al turismului. Zhou Muyao a afirmat că deşi Shanghaiul este un oraş industrial şi mai puţin turistic, metropola primeşte anual vizita a aprox. 100 milioane de turişti. "Dacă din cei 100 milioane de turişti am îndrepta măcar 1% către România, un calcul simplu ne arată că municipiul Constanţa ar avea anual nu mai puţin decît un milion de vizitatori. Numai că populaţia chineză întîmpină mari greutăţi pentru obţinerea vizei pentru România, aşa că sperăm să se reglementeze cît mai repede acest lucru şi atunci veţi avea foarte mulţi turişti chinezi", a afirmat vicepreşedintele municipalităţii din Shanghai. El a mai spus că numeroşi oameni de afaceri din Shanghai doresc să investească în Constanţa, drept pentru care a solicitat înfiinţarea unui plan comun de acţiune. "Am învăţat multe de la municipalitatea din Constanţa şi de la felul cum gîndesc românii. Cu siguranţă că o parte din proiectele voastre le vom aplica şi noi", a mai spus Zhou Muyao. El a adăugat că i-a plăcut cum arată staţiunea Mamaia şi a spus că Shanghai-ul şi-ar dori o astfel de staţiune. "Sperăm să concretizăm pragmatic cîteva proiecte comune, asta pentru că Shanghaiul dispune la ora actuală de o tehnologie ultramodernă şi este păcat să nu valorificăm împreună cu partenerii noştri ceea ce judeţul nostru are. În opinia mea este mai important să beneficiem de un parteneriat în care să valorificăm produsele noastre, forţa de muncă şi piaţa românească. În acest sens, am stabilit ca o delegaţie de oameni de afaceri din China să vină să viziteze judeţul Constanţa pe domeniile de interes comun şi, de asemenea, o altă delegaţie de oameni de afaceri şi reprezentanţi ai judeţului Constanţa să viziteze Shanghaiul", a declarat Nicuşor Constantinescu. Vizita delegaţiei chineze la Constanţa a inclus şi o întîlnire la Prefectură, cu reprezentantul Guvernului în teritoriu, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai unor instituţii publice din Constanţa.



12