Constănţeanul Cristian Pletea, trei finale pierdute la CN de tenis de masă juniori I

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de masă

Constănţeanul Cristian Pletea, trei finale pierdute la CN de tenis de masă juniori I

Sport 24 Aprilie 2018 / 10:28 668 accesări
Sportivii constănțeni au obţinut opt medalii la Campionatul Național de la Bistriţa (sursa foto: Facebook Tenis de Masa pentru Viitor - Constanta)

Sportivii constănțeni au obţinut opt medalii la Campionatul Național de la Bistriţa (sursa foto: Facebook Tenis de Masa pentru Viitor - Constanta)

Campionatul Naţional individual de tenis de masă rezervat junioarelor şi juniorilor, desfăşurat la Bistriţa, în perioada 20-23 aprilie, s-a încheiat cu următoarele rezultate pentru sportivii constănţeni. Cristian Pletea, de la LPS „Nicolae Rotaru” Constanța, a devenit triplu vicecampion naţional, fiind ghinionistul actualei ediţii, după ce a pierdut toate finalele disputate. La simplu masculin, Pletea a cedat în finala cu Rareş Şipoş (CSM Cluj-Napoca), scor 1-4, la dublu masculin, împreună cu Şipoş, scor 0-3, în duelul cu Dragoş Oprea (CSM Buzău) şi Cristian Chiriţă (CS Pristavu Câmpulung), şi la dublu mixt, alături de Camelia Mitrofan (CS Farul Constanţa), scor 1-3, în întâlnirea cu Tania Plaian (LPS Bistriţa) şi Dragoş Oprea. La simplu feminin, Elena Zaharia (CS Farul Constanţa) a ocupat locul 3, iar la dublu feminin, Elena Zaharia şi Camelia Mitrofan au fost învinse în finală, scor 1-3, de cuplul Andreea Dragoman (CSM Mediaş) / Tania Plaian. Tot la dublu feminin, Claudia Caragea (CS Farul Constanţa) şi Denisa Urîtu (CS Farul Constanţa) s-au clasat pe locul 3, prima sportivă constănţeană făcând pereche cu Diana Radu (LPS Slatina), iar a doua, cu Diana Muntean (CSM Mediaş). La dublu mixt, Elena Zaharia şi Cristian Chiriţă au ocupat locul 3.

Citeşte şi

Șase medalii pentru juniorii constănțeni la CN de tenis de masă



12