Constantinescu află pe 15 iulie verdictul în dosarul împăduririlor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constantinescu află pe 15 iulie verdictul în dosarul împăduririlor

Justiție 30 Iunie 2016 / 23:00 1455 accesări

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicușor Constantinescu, va afla abia peste două săptămâni ce decizie va lua Curtea de Apel București, în dosarul împăduririlor. Magistrații au stabilit să amâne pronunțarea pentru 15 iulie, după ce joi, 30 iunie, au avut loc ultimele dezbateri pe fondul procesului. Amintim că, în acest dosar, Constantinescu este acuzat că a pus în aplicare mai multe hotărâri CJC privind amplasarea perdelelor forestiere de protecție agricolă, plantarea de pomi fructiferi și asigurarea de locuințe pentru medici de renume transferați la Constanța pentru a profesa la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța. Printre altele, Constantinescu este acuzat pentru că... oile și caprele au mâncat copacii plantați în cadrul acestor programe. O altă acuzație este legată de faptul că mai mulți pomi fructiferi ar fi fost plantați în curțile bisericilor, școlilor, grădinițelor și ale altor instituții, și nu pe câmp, sau pentru că a încurajat plantarea de pomi fructiferi în rândul elevilor și asistaților social. Alături de Constantinescu, au mai fost judecate alte 18 persoane fizice și juridice. În acest dosar au fost audiați ca martori aproape toți primarii din județul Constanța. Ei au confirmat că programele inițiate de Constantinescu au fost puse în aplicare și s-au dovedit a fi utile, arătând faptul că acuzațiile procurorilor sunt nefondate. Fostul președinte CJC nu a fost prezent la dezbaterile din 30 iunie. "Constantinescu a optat să nu mai fie transportat la acest termen de judecată, la Curtea de Apel București, având în vedere problemele de sănătate pe care le are și care pot fi agravate de deplasarea dintre Constanța și București", a declarat avocatul Marius Mocanu, apărătorul fostului președinte CJC.



12