​Consumatori de droguri de la 10 ani și dealeri, de la 14

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Semnal de alarmă în ceea ce priveşte consumul de droguri: ​Consumatori de droguri de la 10 ani și dealeri, de la 14
Social 16 Septembrie 2019 / 19:33 2147 accesări 0 comentarii

Directorul executiv al Centrului Internaţional Antidrog (CIADO), Gigel Lazăr, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că la nivel naţional s-a putut observa o tendinţă de scădere a vârstei tinerilor consumatori de droguri. „Deja a fost în tratament un tânăr de 10 ani”, spune Lazăr. „Dacă discutăm de consumatori, discutăm de consumatori la vârsta de 10 ani. Dacă discutăm de dealeri, discutăm de vârsta de 14 ani. Lucrurile au o evoluţie fabuloasă, (copiii - n.r.) provin din familii care au consumatori şi din familii în care sunt dealeri”, a completat acesta.

CONSUMATORI ÎN APROAPE TOATE LICEELE

Gigel Lazăr a precizat că o tendinţă ascendentă poate fi sesizată şi în cazul numărului de liceeni consumatorilor de droguri. „La nivelul de prevalenţă existent astăzi în România, putem discuta de consumatori tineri, aproape în toate liceele din România pentru că s-a extins consumul de droguri. Nu consumă aceşti tineri în licee, dar scăzând prevalenţa ca şi vârstă, avem certitudinea că avem consumatori ocazionali, în scop recreaţional, cam în toate segmentele din clasele IX- XII, deşi, conform statisticilor agenţiei, există consumatori şi de 10 ani”, menţionează directorul executiv CIADO.

STUDENȚII - CONSUM OCAZIONAL DE DROGURI DE 21%

Gigel mai spune că se observă şi o creştere a consumului experimental de droguri ilicite în general, iar în privinţa studenţilor, a fost atins procentul de 21%. „Comparând rezultatele ultimelor două cercetări, din 2013 şi 2016, se observă o creştere a consumului experimental de droguri ilicite de la 6,6% la 7,6% pe segmentul de vârstă 14-64 de ani, dar şi a consumului la populaţia de 16 ani de la 5%, la 10%, iar referitor la studenţi deja atingem 21% consum ocazional de droguri”, a completat acesta.

PESTE 650 DE MII DE CONSUMATORI DE DROGURI OCAZIONALI

Gigel Lazăr a precizat faptul că 7% prevalenţă de-a lungul vieţii, pe segmentul 14-64 de ani, înseamnă peste 650 de mii de consumatori de droguri ocazionali în ţara noastră, calculul CIADO fiind realizat plecându-se de la principiul de a elimina cei 4 milioane de români plecaţi. „Ne sperie faptul că într-o perioadă foarte scurtă am ajuns la această cifră. Altceva ce ne îngrijorează e faptul că, dacă din cei 650 de mii, 10% vor deveni dependenţi, gândiţi-vă că în acest moment avem liste în aşteptare pentru cei care sunt sub tratament. Oare vom avea noi, statul român, toată resursa logistică necesară, resursa oamenilor calificaţi, resursa financiară să suportăm tratamente?”, a completat directorul executiv CIADO.

80% DIN PĂRINȚI SUNT ÎNGRIJORAȚI DE CONSUMUL DE DROGURI

Preşedintele FNAP-I.P Bucureşti, Eugen Ilea, a declarat, în cadrul acaleiaşi conferinţe de presă, că problema consumului de droguri reprezintă principalul punct de interes al părinţilor. „În urmă cu ceva timp am făcut un sondaj printre membrii federaţiei, ca să vedem care ar fi domenile de interes în rândul părinţilor. În proporţie de 80%, răspunsul a fost consumul de droguri, avem o problemă, suntem îngrijoraţi. Suntem îngrijoraţi în primul rând, pentru că a scăzut foarte mult vârsta consumatorului, ceea ce pentru noi este un foarte mare semn de întrebare”, spune Eugen Ilea.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.



Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1965 secunde