În perioada 16-20 septembrie, echipele care asigură deratizarea vor amplasa momeli toxice în toate zonele orașului și în stațiunea Mamaia, inclusiv în parcuri, promenade, scuaruri și platforme de deșeuri locuri, precizează Primăria Constanța pe pagina de facebook.
Momelile, care conțin substanțe raticide anticoagulante biodegradabile, sunt protejate în stațiile de intoxicare marcate și inscripționate corespunzător.
Autoritățile fac apel către cetățeni să conștientizeze importanța acțiunilor de deratizare și să respecte în totalitate inscripțiile existente pe stațiile de intoxicare pe care le reperează în parcuri sau zone verzi.
Se interzice ridicarea momelilor de la locurile în care au fost amplasate, pentru preîntâmpinarea eventualelor accidente!
"Atenționăm persoanele juridice și fizice din municipiu că au obligația să efectueze deratizarea imobilelor, incintelor și gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatorii autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei, precum și ori de câte ori este necesar", se mai arată în postarea primăriei.