Contractele de credit pentru bunuri imobile, reguli noi: fără hărțuire pentru creditori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Contractele de credit pentru bunuri imobile, reguli noi: fără hărțuire pentru creditori

Economie 15 Septembrie 2016 / 08:40 530 accesări

Guvernul a adoptat miercuri o ordonanță de urgență referitoare la contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, care prevede, printre altele, interdicția pentru creditor să hărțuiască sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanțelor.

Guvernul a adoptat miercuri o ordonanță de urgență care are ca obiect reglementarea drepturilor și obligațiilor părților în ceea ce privește contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Actul normativ transpune la nivel național dispozițiile Directivei nr. 2014/17/UE și reglementează unele aspecte specifice pieței și practicilor naționale.

Ordonanța se aplică tuturor contractelor de credit ce au ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil ori ce sunt garantate cu bunuri imobile, respectiv contractelor de credit legate în vreun fel de bunuri imobile destinate consumatorilor. Prin consumatori se înțelege persoanele fizice, inclusiv codebitorii, ce acționează în scopuri care se află în afara activității sale comerciale sau profesionale.

În ceea ce privește costurile pentru consumator, ordonanța prevede interdicția creditorilor ca, pe parcursul derulării contractului, să majoreze comisioanele, să introducă noi comisioane, să perceapă comisioane pentru depunerea de numerar (plata ratelor) sau retragerea sumelor creditate, să perceapă comision la rescadențare sau reeșalonare, precum și perceperea unor comisioane în situaţiile în care consumatorii solicită schimbarea garanţiilor (în condiţiile în care consumatorul plăteşte toate costurile aferente constituirii şi evaluării noilor garanţii), interzicerea modificării în sens crescător a marjei de dobândă, sau, după caz, a ratei dobânzii fixe, iar în cazul acordării la solicitarea consumatorului de rescadențări, reeșalonări, perioade de grație, interzicerea introducerii sau majorării comisioanelor aplicabile sau introducerea unor elemente noi de cost.



12