Copii răpiţi de părinţii decăzuţi din drepturi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Copii răpiţi de părinţii decăzuţi din drepturi

Eveniment 27 Octombrie 2007 / 00:00 659 accesări

Un băiat de 4 şi sora lui de 12 ani au fost răpiţi joi, din comuna constănţeană Cogealac, unde se aflau în îngrijirea unui asistent maternal profesionist, după ce instanţa a decis că părinţii lor sînt iresponsabili şi nu le pot asigura un trai decent. Cercetările au scos la iveală faptul că cei doi copii au fost luaţi cu forţa de părinţii lor, Daniel Costin şi Maria Dumitru, din faţa şcolii din Cogealac, în jurul orelor 12.00, în momentul în care fetiţa ieşise de la cursuri împreună cu fratele ei, care fusese la grădiniţă. În ancheta derulată, poliţiştii au fost ajutaţi de o elevă a şcolii care le-a spus că Dorina şi Ionuţ s-ar fi întîlnit cu o femeie căreia i-au spus „mamă”, iar aceasta împreună cu un bărbat i-au urcat pe micuţi într-un autoturism şi au plecat. Întrucît aceasta era cea de-a doua dispariţie a copiilor petrecută în ultimele săptămîni, poliţiştii s-au gîndit că micuţii au fost duşi la domiciliul mamei, în comuna Mihail Kogălniceanu. Imaginîndu-şi că oamenii legii îi vor căuta acolo, vineri dimineaţă, părinţii i-au ascuns pe cei doi micuţi în locuinţa unor prieteni din localitate, acolo unde au şi fost găsiţi. Dispariţia fraţilor a fost reclamată la poliţie de Mihaela Maxim, asistentul maternal care îi avea în îngrijire. „Noi avem copiii în îngrijire din luna august a acestui an, iar în urmă cu două săptămîni am mai avut o problemă similară cu părinţii lor. Înţelegem că părinţii îşi vor copiii, însă micuţii ne-au fost încredinţaţi de autorităţi şi nu ar trebui să procedeze în acest mod. Copiii s-au integrat repede şi se simţeau bine alături de noi. Sperăm ca, măcar de acum încolo, să fim lăsaţi în pace ca să-i putem creşte în linişte”. Copiii au intrat în grija familiei Maxim, anul acesta în august, după pronunţarea sentinţei Tribunalului Constanţa care i-a dat în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa (DGASPC), întrucît s-a constatat că părinţii erau incapabili să-i crească şi să le ofere condiţii minime de îngrijire. Gheorghe Dinică, directorul executiv al DGASPC Constanţa, a precizat că mama copiilor este cercetată pentru prostituţie, în vreme ce pe numele tatălui au fost întocmite dosare penale pentru tentativă de omor şi ultraj.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, s-a implicat personal în găsirea celor doi copii dispăruţi: „Instanţa mi-a delegat mie, preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, drepturile şi obligaţiile părinteşti. Părinţii naturali ai copiilor sînt iresponsabili şi nu se pot ocupa de educaţia lor. În momentul în care instanţa a decis că aceşti copii vor intra în sistemul de protecţie socială, părinţii lor erau arestaţi preventiv, iar cei mici erau lăsaţi în voia soartei”, a declarat Nicuşor Constantinescu.

Găsiţi după 27 de ore de la dispariţie, copiii au fost preluaţi de reprezentanţii DGASPC Constanţa, care urmează să îi plaseze în grija unui alt asistent maternal în speranţa că părinţii naturali nu vor mai afla locul în care vor trăi micuţii, tocmai pentru a evita o nouă răpire. Mama copiilor, Maria Dumitru, şi concubinul acesteia sînt cercetaţi de oamenii legii sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de nerespectare a hotărîrilor privind încredinţarea minorilor.



12
Pagina a fost generata in 0.1201 secunde