Copiii supradotați au dreptul la școli de excelență. Statul tace mâlc!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Legea conferă drepturile, nimeni nu o aplică

Copiii supradotați au dreptul la școli de excelență. Statul tace mâlc!

Educație 16 Noiembrie 2015 / 16:43 2724 accesări

În România, numărul copiilor supradotați este peste media mondială, iar unul din patru copii are coeficientul de inteligență de peste 130, arată statisticile Institutului Român de Studii și Cercetări Avansate Gifted Education. Totuși, ei nu sunt sprijiniți ca să își valorifice potențialul. Din portofoliul statului lipsesc cu desăvârșire programe naționale de educație special întocmite pentru acești tineri supradotați. Copiii de geniu din România au posibilitatea să își exprime opinia despre sistemul de educație românesc susținând cauza copiilor supradotați în cadrul unei conferințe organizate la București, pe 6 decembrie. Potrivit legilor existente, precum Recomandarea nr. 1.248 a Parlamentului European din 1998 și Legea 17 din 2007 din România, copiii cu potențial înalt au dreptul la educație diferențiată, însă politicile educaționale din România nu susțin încă sprijinirea și valorificarea potențialului acestor tineri supradotați. Implementarea unei astfel de politici educaționale este cu atât mai urgentă cu cât testările IQ realizate la nivel național, din cadrul Proiectului-Pilot de Testare a Inteligenței copiilor la nivel internațional, arată că 40% din cei 835 de copii testați au fost identificați cu intelect superior.

CEL MAI TÂNĂR SPEAKER ARE DOAR 6 ANI La Conferința națională KIDx de pe 6 decembrie, vor lua cuvântul câștigători ai bursei Speakers Club Junior: Diana Petre (10 ani), Bianca Ionescu (10 ani), Adelina Petre (6 ani, mezina grupului de vorbitori în public din cadrul Speakers Club Junior), Alexia Drăgan (10 ani, câștigătoare a mai multor concursuri naționale de public speaking), Adelin Dănăilă (elev de clasa a XII-a), alături de trainerul Mihaela Mathe (Executiv Manager al companiei “One Smart Star Romania”) și Monica Gheorghiu, președintele Centrului Gifted Education. La conferința-dezbatere sunt așteptați jurnaliști, reprezentați ai societății civile, ai organismelor de stat implicate în apărarea drepturilor copiilor, ai instituțiilor de stat sau private care sunt implicate în educația și asigurarea bunăstării și pregătirii pentru viață a copiilor, reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale și ai Administrației Prezidențiale. “Prin faptul că li se interzice dreptul copiilor cu abilități înalte la o educație diferențiată, personal consider că se încalcă un drept fundamental al omului, iar nepăsarea instituțiilor abilitate ale statului afectează aproximativ 200.000 de copii supradotați, care încă nu au fost identificați, cărora nu li se recunosc nevoile speciale și nu li se respectă dreptul la educație diferențiată, conform legii în vigoare”, declară Monica Gheorghiu, președintele Centrului Gifted Education.



12