„Copilăria lui Icar se cuvenea să-şi găsească un loc la Cannes\"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Interviu cu Ruxandra Zenide şi Alexandru Iordăchescu: „Copilăria lui Icar se cuvenea să-şi găsească un loc la Cannes\"
Cultură 04 Martie 2010 / 00:00 431 accesări 0 comentarii

Uneori, festivalurile ţin cont cu mare atenţie de momentul dispariţiei unui creator. Am văzut aceasta la Veneţia, când Akira Kurosawa trecea în „lumea umbrelor”, în chiar zilele Mostrei. Cannes-ul a fost, de fiecare dată, sensibil la dispariţia marilor creatori. Îmi amintesc elogiul adus lui Fellini, dar nu numai lui. Lista este cu mult mai lungă. Pornind de aici, fără a fi, de această dată, vorba de un actor cu o carieră foarte bogată, soarta lui tragică şi poate chiar numele parental ilustru, fiind vorba, pe de altă parte, de ultimul rol al acestuia, impuneau o evocare la ediţia din 2009 a celui care fusese Guillaume Depardieu. Despre „Copilăria lui Icar\" am stat de vorbă, în ianuarie 2010, la Solheure, unde a avut loc premiera elveţiană a acestei coproducţii cu România - cu doi dintre tinerii cineaşti implicaţi: regizorul Alexandru Iordăchescu şi producătoarea Ruxandra Zenide, cunoscuta autoare a „Rynei\".

Reporter: Filmul pe care l-aţi arătat la Landhaus, în cadrul „Zilelor filmului de la Solheure\", „Copilăria lui Icar\", este altceva decât formula minimalistă a unui cinematograf înţeles, adesea, doar ca felie de viaţă. Încă din titlu avem o trimitere alegorică.

Alexandru Iordăchescu: Este modul nostru de a exprima un subiect încărcat de semnificaţii mitologice, deşi porneşte din realitatea imediată.

Rep.: Centrul de atenţie al acestei priviri este Guillaume Depardieu. Vă voi întreba sec: cum de nu a fost introdus acest film în programul Cannes-ului din 2009?

A. I.: Şi pentru noi a fost un şoc.

Rep.: Aţi trimis la preselecţie?

Ruxandra Zenide: La toate secţiunile festivalului.

Rep.: Niciuna nu l-a reţinut. M-am întrebat mereu de ce, pentru că era atât de normal să evoci un actor care a dispărut imediat după turnaj... pare o gafă a festivalului şi sunt convins că, peste o vreme, se va recunoaşte aceasta. A festivalului ori, cine ştie, un refuz, cumva, al familiei...?!

R. Z.: A fost dureros şi oarecum, surprinzător, şi pentru noi. Dincolo de tragedia în sine a dispariţiei lui Guillaume Depardieu, să recunoaştem că el a făcut un rol complex, de compoziţie. Cred că a fost o reacţie emoţională legată de subiectul filmului. Degradarea fizică devine vizibilă, iar îmbinarea ficţiunii cu realitatea începe să fie receptată ca stresantă. De aici, emoţia grea. E păcat că, până acum, filmul acesta nu şi-a găsit locul şi momentul în care să se poată vorbi de o tragedie a creaţiei.

Rep.: Guillaume a murit în timpul filmărilor?

A. I.: Nu. Terminaserăm totul. În noaptea de 6 spre 7 octombrie 2008 a fost ultima filmare. Am făcut petrecerea de sfârşit de turnaj, cum se obişnuişte. El a mai rămas. Dar sistemul imunitar deficitar, marcat de boala stafilococului auriu, contactat la spital, în timpul unei - din câte am înţeles - nu prea dificile intervenţii chirurgicale la genunchi, în urma accidentului de motocicletă...

Rep.: Vă întrerup spre a observa amestecul de ficţiune şi realitate de care vorbeaţi, de fapt un melanj între biografia actorului şi aceea a personajului interpretat. Aşa a fost de la început scenariul?

R. Z.: Nu. Am tot lucrat la el, am modificat în sensul apropierii de realitatea lucrurilor. Am încercat mereu să ne contaminăm de starea actorului atât de fragilizat de consecinţele bolii, dar atât de dornic de a face un rol de compoziţie, cum a şi reuşit. (Va urma.)

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Pagina a fost generata in 0.1982 secunde