Coronavirus. În ultimele 24 de ore, au fost depistate 66 de cazuri noi, din 32.589 de teste (0,2%)

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Coronavirus. În ultimele 24 de ore, au fost depistate 66 de cazuri noi, din 32.589 de teste (0,2%)

Eveniment 23 Iunie 2021 / 13:43 544 accesări

Grupul de Comunicare Strategică a raportat miercuri (23 iunie) 66 de noi infecții cu coronavirus.
În ultimele 24 de ore au fost raportate
161 decese, din care 150 sunt anterioare, dar introduse acum în baza de date.
Numărul total de cazuri urcă astfel la 1.080.389
, dintre care 32.626 au decedat, iar 1.045.303 au fost declarate vindecate.

Județul Constanța a raportat o infecție cu coronavirus, cu indicele de incidență înregistrat la 14 zile de 0,05.

În intervalul 22.06.2021 (10:00) – 23.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 161 decese (85 bărbați și 76 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Cluj, Covasna, Galați, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

150 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 2 dintre acestea s-au produs în luna iulie 2020, 2 în septembrie 2020, 14 în octombrie 2020, 42 în noiembrie 2020, 42 în decembrie 2020, 6 în ianuarie 2021, 6 în februarie 2021, 23 în martie 2021, 9 în aprilie 2021 și 4 în mai 2021 în județele Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Cluj, Covasna, Galați, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Sălaj, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre cele 161 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 11 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 64 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 57 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

150 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 685. Dintre acestea, 141 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.251.319 teste RT-PCR și 1.383.832 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.627 de teste RT-PCR (10.605 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.022 la cerere) și 13.962 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 2.107 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 979 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 20.945 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 32 de persoane.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.2796 secunde