COSR a cerut un wild-card pentru Alin Moldoveanu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După ce campionul olimpic la tir a ratat calificarea directă la Rio 2016

COSR a cerut un wild-card pentru Alin Moldoveanu

Sport 29 Februarie 2016 / 18:28 820 accesări
Alin Moldoveanu are șanse mici să-și mai apere titlul olimpic de la Londra

Alin Moldoveanu are șanse mici să-și mai apere titlul olimpic de la Londra

Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a trimis luni Federaţiei Internaţionale de Tir o cerere de acordare a unui wild-card pentru ca Alin Moldoveanu să poată participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după ce campionul olimpic din 2012 a ratat calificarea directă, în urma locului 17 ocupat la Campionatul European.

„Federaţiile internaţionale acordă nişte wild-card-uri, iar România, prin Comitetul Olimpic, a cerut pentru Alin Moldoveanu o astfel de invitaţie, în măsura în care este posibil. Pentru că, nu trebuie să uităm, aceste invitații de participare se dau în principiu pentru ţările care au un sport mai puţin dezvoltat, ca un fel de încurajare. Discutăm de un campion olimpic, va fi un demers greu, noi sperăm însă la o finalitate fericită. Mai sunt cazuri în care s-au obţinut de către alte comitete olimpice astfel de invitaţii. Încercăm să facem tot posibilul pentru Alin Moldoveanu, în măsura în care acest lucru este posibil. Noi am trimis deja hârtiile, atât la federaţia internaţională, cât şi la Comitetul de Organizare, cei care decid. Sunt 17 wild-card-uri în total, la tot tirul, care are o multitudine de probe, 17 sportivi vor primi wild-card. Cred că suntem printre primii care am făcut demersul ăsta, sper să fie cu succes. Indiferent de contraperformanţa lui Alin Moldoveanu, el rămâne unul dintre cei mai importanţi sportivi pe care i-a avut România, cel puţin în ultimii 20 de ani”, a declarat secretarul general al COSR, Ioan Dobrescu.

România a mai obţinut în trecut o invitaţie de acest gen, pentru Iulian Raicea, care a participat la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, tot la tir, deşi nu a îndeplinit baremul de calificare. Alin Moldoveanu, câştigător în 2012 al probei de puşcă aer comprimat 10 metri din cadrul JO de la Londra, a ratat calificarea la ediţia următoare a competiţiei, după evoluția slabă pe care a avut-o la sfârşitul săptămânii trecute, la Campionatele Europene de tir de la Gyor. Moldoveanu nu a reuşit să acceadă în finala probei de puşcă aer comprimat 10 m, clasându-se pe locul 17 în calificări. În finală au ajuns doar primii opt clasaţi.

Taguri articol


12