Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De la sărbătoarea naşterii lui Iisus, la Moş Crăciun şi istoria bradului

Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății

Religie 25 Decembrie 2016 / 02:00 2246 accesări

Dintre sărbătorile de iarnă, cea mai așteptată este Crăciunul, reprezentând o adevărată renaștere sufletească, creștinii celebrând la 25 decembrie Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Se spune că în această zi sfântă se reunesc toţi membrii familiei pentru a avea un an mai bogat.

Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, celebrează de peste 2.000 de ani naşterea lui Iisus, dar este şi sărbătoarea care aduce an de an în familie obiceiuri precum colindatul şi împodobirea bradului, sub care copiii aşteaptă darurile Moşului.

Creştinii sărbătoresc pe 25 decembrie naşterea lui Iisus din Nazaret. Odată cu răspândirea învăţămintelor sale, multe dintre tradiţiile străvechi ce au precedat sărbătoarea Crăciunului au fost înglobate de bisericile creştine. Păgânii de pe vechiul continent european celebrau la finele anului solstiţiul de iarnă, prilej de veselie, întrucât prevestea întoarcerea soarelui şi a luminii. Multe dintre obiceiurile lor au fost "creştinate" şi duse mai departe, fiind acum de nelipsit în preajma sărbătorilor de iarnă.

CUM CELEBRAU PRIMII CREȘTINI „SĂRBĂTOAREA NAȘTERII“

Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie, odată cu Rosh Hashanah (sărbătoare din calendarul iudaic). În anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată "Natalis Solis Invicti", festivalul naşterii invincibilului Soare.

În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie. În 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus.

Numit iniţial "festivalul naşterii", sărbătoarea creştină care marca venirea pe lume a fiului lui Dumnezeu s-a răspândit cu trecerea timpului pe tot continentul european. În jurul anilor 432, Crăciunul era sărbătorit în Egipt, iar la finele secolului al VI-lea a ajuns şi în Anglia.

CÂND A DEVENIT SĂRBĂTOAREA RĂSPÂNDITĂ ÎN EUROPA

La sfârşitul secolului al VIII-lea, Crăciunul devenea o tradiţie împământenită şi în nordul Europei.

Cu toate acestea, cele mai multe ţări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă: în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, iar în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.

În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.

CUM ESTE SĂRBĂTORIT ÎN EPOCA MODERNĂ

În epoca modernă, Crăciunul este asociat cu decorarea bradului, mersul la biserică, mesele în familie, colindul, dar şi cu venirea lui Moş Crăciun. Obiceiuri care sunt astăzi de nelipsit în aproape toate colţurile lumii se trag aşadar din lunga istorie a serbărilor luminii, împletite cu datini şi tradiţii răspândite sau absorbite de sărbătoarea creştină a naşterii lui Iisus Hristos.

CÂND A AJUNS MOŞ CRĂCIUN UN PERSONAJ CENTRAL ÎN SĂRBĂTORIREA CRĂCIUNULUI

Moş Crăciun îşi are originile în legendele, istoria şi folclorul european. În culturile occidentale, el a ajuns să fie ilustrat cu imaginea unui bătrân simpatic, cu barbă şi burtă, care le aduce copiilor jucării şi dulciuri în Ajunul Crăciunului. Figura modernă a lui Moş Crăciun este inspirată de cea a Sfântului Nicolae din Myra, un episcop creştin care a trăit în secolul al IV-lea în provincia Licia din Anatolia bizantină. El era recunoscut pentru darurile făcute celor săraci, în special pentru zestrea oferită fetelor unui creştin pios, astfel încât acestea să nu fie nevoite să se prostitueze.

Reprezentările lui Moş Crăciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel că între imaginea acestuia în vechea cultură populară - de frate mai bogat şi mai inimos al lui Moş Ajun - şi imaginea contemporană - de personaj iubit de copii - există mari diferenţe.

Tradiţiile contemporane despre Crăciun, despre Moşul "darnic şi bun", "încărcat cu daruri multe" sunt printre puţinele influenţe livreşti pătrunse în cultura populară de la vest la est şi de la oraş la sat.

Din vechime se ştie că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. În unele legende populare şi colinde, Moş Ajun apare ca un cioban sau un baci la turmele fratelui său.

În cultura populară românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi tipic umane. El este bătrân, are o barbă lungă şi este bogat, de vreme ce are turme şi dare de mână.

Reprezentări ale Sfântului Nicolae, cel ce aduce daruri celor mici, numit de olandezi Sinterklaas, au fost combinate cu reprezentările "părintelui Crăciun" din cultura engleză şi au dus la apariţia lui "Santa Claus" în America şi în ţările vorbitoare de limba engleză.

Pe de altă parte, ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şi urâţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine.

MOŞ CRĂCIUN ÎN JURUL LUMII

Pentru copiii din România, Moş Crăciun vine din nordul îndepărtat pentru a aduce daruri celor care au fost cuminţi. Acestea sunt lăsate sub brandul de Crăciun şi, în funcţie de bunăvoinţa părinţilor sau de obiceiurile zonei, cadourile se deschid fie în Ajun, după slujbă, fie în ziua de Crăciun. În unele regiuni, Moşul mai lasă un rând de cadouri la biserică, unde copiii îi mulţumesc cântând colinde. În SUA, Moşul călătoreşte în ajun într-o sanie zburătoare trasă de reni. Copiii îi lasă lapte şi biscuiţi şi obişnuiesc să îi scrie de dinainte ce daruri şi-ar dori. În Ungaria, moşul este reprezentat de un înger, în ziua de Crăciun, copiii găsesc bradul gata făcut şi sub el cadourile. În Rusia, Moş Crăciun ("Babushka") este însoţit de Albă-ca-Zăpada, iar copiii primesc prăjituri şi jucării. În Franţa, Père Noël se strecoară pe coşul casei şi lasă cadourile în pantofi. În Austria şi în Germania, figura lui Moş Crăciun este asociată în continuare cu cea a Sfântului Nikolaus, care vine în noaptea dinspre 5 spre 6 decembrie şi lasă cadouri doar pentru copiii cuminţi. De Crăciun, copiii primesc cadouri de la Cristkindl (Copilaşul Cristos).În Islanda, cadourile sunt aduse din munţi de către cei 13 pitici de Crăciun care vin pe rând, de la Crăciun şi până pe 6 ianuarie. În ţările scandinave, spiriduşul "Jul Nisse" arată la fel ca Moş Crăciun, însă este mult mai mic de statură. Pentru el se lasă afară un vas cu terci de orez, tradiţia fiind una de origine păgână. În Australia, Moş Crăciun este îmbrăcat în pantaloni roşii scurţi şi în loc de sanie este ilustrat într-un elicopter.

ÎMPODOBITULBRADULUI ȘI COLINDELE

Împodobirea bradului, un obicei strâns legat de sărbătoarea Crăciunului, îşi are originile în Germania, la fel şi simbolistica arborelui "cu cetina tot verde", arbore asociat din vremuri de demult cu viaţa, potrivit cărții "Tradiții de Crăciun" realizate de Centrul de Creație, Artă și Tradiție București.

În Antichitate, iarna era asociată cu moartea plantelor şi, implicit, a vieţii. Pentru că rămâneau mereu verzi, brazii şi pinii erau consideraţi arbori sfinţi.

Cultul copacului veşnic verde era frecvent întâlnit şi în rândul europenilor păgâni. Tradiţia de a decora casele şi hambarele cu crengi de brad a fost integrată şi după trecerea la creştinism, aceasta practicându-se de Anul Nou pentru a speria diavolii şi a-i ţine departe de gospodărie.

Dovezi legate de decorarea brazilor au fost documentate în mai multe părţi ale lumii. Cu toate că este destul de clar că pomul modern de Crăciun îşi are originile în perioada renascentistă a Germaniei modern, există mai multe teorii şi speculaţii legate de provenienţa acestui obiceiÎn secolul al XVI-lea, însă, familiile creştine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii.

Românii au preluat de la romani obiceiul de a arde un butuc pe vatră în noaptea dinspre 24 spre 25. Acest lucru simboliza pe vremuri moartea şi renaşterea divinităţii, credinţă similară cu cele de pe restul continentului european.

ORIGINILE COLINDELOR

Primele colinde au fost cântate în Europa în urmă cu mii de ani, însă în acea perioadă ele aveau o cu totul altă însemnătate. Colindele sunt cântece tradiţionale, cu teme folclorice şi urări epico-lirice specifice fiecărui colţ al continentului european. Odată cu răspândirea creştinismului, versurile au fost influenţate de motive religioase.

Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care, în secolul al XVII-lea, a interzis colindele.

În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunţat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat şi nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor şi acompaniate la chitară. Una dintre ele era "Silent Night, Holy Night", care în prezent este cântată în peste 180 de limbi străine de milioane de persoane.

Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine şi în satele româneşti.



12
Pagina a fost generata in 0.199 secunde