Creatorul de modă Răzvan Ciobanu, decedat în accident rutier la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu, decedat în accident rutier la Constanţa

Designerul nu purta centura de siguranță
Eveniment 29 Aprilie 2019 / 08:14 1880 accesări

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu, în vârstă de 43 de ani, a murit, luni dimineaţa, în urma unui accident rutier produs la intrarea în localitatea Săcele dinspre Năvodari, pe DJ 226, judeţul Constanţa. Acesta era singur în maşina sa marca Range Rover. Potrivit Poliției Constanța, din cauza neatenției în conducere și a neadaptării vitezei la condițiile de drum, Răzvan Ciobanu a pierdut controlul asupra autoturismului, a părăsit partea carosabilă către dreapta, unde a rulat aproximativ 850 de metri, după care a intrat în coliziune cu mai mulți copaci. Ulterior, el a fost găsit decedat lângă mașina distrusă aproape integral.

Titi Aur: “Dacă ar fi purtat centura de siguranță, sunt aproape sigur că acum era în viață”

”E greu să mă pronunț, dar din imaginile pe care le-am văzut, sunt aproape sigur că Răzvan nu purta centura, pentru că partea șoferului e relativ întreagă. Chiar dacă ar fi avut niște leziuni ar fi fost găsit la volan, prins de centură. Centura are niște capsule pirotehnice, care în momentul unui accident te strâng de scaun. Faptul că a mers foarte mult pe lângă șosea înseamnă că ori s-a jucat cu mașina, ori a avut alte motive, altfel nu înțeleg cum să meargă atât de mult pe lângă șosea fără să frâneze. Nu cred că e vorba de sinucidere pentru că în cazul acesta ar fi intrat violent în ceva. Sigur că toată acțiunea a fost la viteză mare. Așa cum arată mașina, dacă ar fi purtat centura de siguranță, sunt aproape sigur că acum era în viață și ar fi fost găsit în mașină”, a declarat Titi Aur, fostul multiplu campion național la raliuri și actualmente deținătorul unei școli de conducere defensivă și pilotaj.



12