Credința populară spune că cine muncește în această zi poate orbi!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sfinții Trei Ierarhi - cei mai mari păstori ai creștinătății

Credința populară spune că cine muncește în această zi poate orbi!

Religie 29 Ianuarie 2018 / 10:29 2126 accesări

În ziua de 30 ianuarie, cei trei ierarhi, considerați de posteritate ca fiind cei mai mari învățători și păstori din istoria creștinătății și modele de viață duhovnicească, sunt sarbătoriți cu mare fast în lăcașurile creștine din întreagă lume. Cei trei ierarhi - Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur au urcat înalta treaptă a arhieriei și credinței creștine.

De aceea, secolul al IV-lea al erei creștine este denumit „Secolul de aur al creștinismului”. Ierarhii i-au cerut în vis unui episcop să fie prăznuiți împreună. În secolul al XI -lea, la Constantinopol, a început dispută referitoare la faima celor Trei Ierarhi. Pentru prima dată, creștinii și-au pus întrebarea: „Care este cel mai mare dintre cei Trei ierahi?“ Disputele au continuat ani în șir până când, ierarhii i-au apărut pe rând, în vis, episcopului Euhaitelor, Sfântul Ioan Mauropous. În anul 1084, același episcop i-a visat pe cei trei ierarhi împreună. Aceștia l-au rugat să le orânduiască o singură zi de prăznuire, pentru că nevoința lor, cât au fost în viață, a urmărit același scop: să-i împace pe oameni și să aducă în lume pacea și unirea.

Tradiții și superstiții

La sat se obișnuiește ca în această zi să se facă praznice de pomenire a morților din familiile credincioșilor, iar fetele tinere se roagă și țin post pentru a avea o căsnicie fericită. Tot tradiția populară mai spune că cine va lucra în această zi, nu-i va merge bine „în ale casei” și poate să orbească. Se crede că pe 30 ianuarie începe să încolțească grâul care nu a încolțit din toamnă. În tradiția populară se spune că de astăzi se schimbă vremea. De-acum, se zice că „se strâmbă pârtiile”, iar vremea dă spre primăvară. Dacă streșinile curg, primăvara va fi friguroasă, dacă e ger, vara va fi călduroasă.

Praznicul Celor Trei Ierarhi este o sărbătoare dedicată reconcilierii; acum se împacă rudele după lungi dispute, iar toate proiectele comune concepute în această zi vor aduce prosperitate în căminul acestora.

În această zi nu se fac treburi casnice: nu se spală rufe și nu se mătură în gospodărie pentru a evita pericolul de înec, de întâmplări violente și de infirmitate. În ziua sărbătorii nu se înstrăinează lucruri din casă pentru a proteja căminul de pagubă.

În numeroase zone din țară, se împart ofrande pentru morții neîmpărtășiți. Mamele se roagă pentru norocul fetelor de măritat: nu prestează munci gospodărești și se roagă la biserică pentru norocul fiicei sale.

În ziua praznicului, femeile care au păcătuit făcând un avort, trebuie să respecte sărbătoarea: să facă pomeniri și să împartă ofrande; prin acest ritual ele pot fi iertate pentru marele lor păcat. În această zi sunt benefice pelerinajele în lăcașurile de cult, care poartă hramul Celor Trei Sfinți. Tot în această zi, este bine să fie ajutați copiii săraci, care doresc să devină preoți.



12