Creditul pentru orice, copilul-problemă al românului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Comisioane, dobânzi, datorii

Creditul pentru orice, copilul-problemă al românului

Economie 13 Mai 2019 / 17:42 1730 accesări
Cei mai mulți consumatori care se adresează CSALB caută soluții la probleme privind comisioanele creditelor de nevoi personale (în lei)

Cei mai mulți consumatori care se adresează CSALB caută soluții la probleme privind comisioanele creditelor de nevoi personale (în lei)

Peste 70% dintre cererile depuse de consumatorii la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) privesc credite de nevoi personale, majoritatea în lei, cele mai întâlnite probleme fiind cele legate de comisioane și datorii care duc la înscrierea în Biroul de Credit.

Circa 30% dintre cererile depuse la Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) au ca obiect credite ipotecare, iar restul de 70% din cereri privesc credite de nevoi personale, potrivit unei analize realizate de instituție. Peste 42% dintre consumatori caută soluţii amiabile pentru credite în lei, 28% din solicitanţi au credite în euro, iar 25% în franci elveţieni. În doar 5% dintre cereri sunt analizate credite în dolari americani. Cele mai frecvente solicitări adresate de consumatori CSALB se referă la găsirea unei soluţii pentru rezolvarea problemelor (30%), comisioane (30%), conversie credit (10%) şi situaţii legate de Biroul de Credit (7%). Potrivit analizei proprii, profilul dominant al consumatorului care se adresează CSALB este următorul: bărbat, cu vârsta între 31 - 40 ani, din Bucureşti, care depune online o cerere referitoare la un credit de nevoi personale în lei şi solicită instituţiei financiar-bancare găsirea unei soluţii la problemele ridicate sau la diminuarea comisioanelor. Astfel, 58% dintre cererile înregistrate la Centru sunt depuse de bărbaţi, iar procentul cererilor depuse de femei este de 42%. Aproape 65% dintre cei care se adresează Centrului sunt solicitanţi din rândul populaţiei active, urbane, cu vârste cuprinse între 31 şi 60 de ani, iar restul de 35% provin din mediul rural. Ponderea cererilor provenite de la consumatorii din Bucureşti şi judeţul Ilfov este de 36% din total. Ca şi modalităţi preferate de comunicare, peste 84% dintre români se adresează CSALB online, prin intermediul e-mailului şi aplicaţiei mobile. Spre exemplu, 55% dintre cererile trimise către CSALB de la lansarea aplicaţiei vin prin intermediul acesteia, lucru care arată cât de accesibil este acest serviciu pentru consumatorii din toate zonele ţării, notează reprezentanții instituției. Doar 9,8% dintre sesizări sosesc prin Poştă, iar 5,6% sunt depuse direct la sediu de către consumatori.



Ştiri recomandate

12