Crescătorii de ovine și caprine anunță acțiuni de protest

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Crescătorii de ovine și caprine anunță acțiuni de protest

05 Octombrie 2015 / 12:43 854 accesări

Sindicatul Național al Crescătorilor de Ovine si Caprine din România va trece la acțiuni de protest, în săptămânile următoare, deoarece, spun crescătorii de animale, nicio solicitare adresată până acum Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu a fost soluționată. Membrii sindicatului consideră că ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, prin politica pe care o promovează, duce la distrugerea zootehniei din România. Ei se plâng că Daniel Constantin nu a făcut nimic pentru susținerea sectorului de ovine și caprine, ba chiar mai mult, că le-a îngreunat activitatea. „Un exemplu în acest sens este ordinul 619 (act normativ cu privire la cererea unică de plată), care este atât de stufos și de complicat încât aproape că ai nevoie de facultate ca să reușești să-l completezi. În plus, a fost si modificat de trei ori, pe parcursul perioadei în care cererile trebuiau depuse”, a declarat președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din Romania, Marcel Andrei. În plus, seceta și-a pus amprenta și asupra sectorului de creștere a oilor și caprelor și, până în prezent, nu s-a luat nicio măsură pentru compensarea pierderilor înregistrate de crescători, spun ei. “Pentru că până acum Ministerul Agriculturii, condus de un ministru preocupat doar de cultul personalitătii, și-a dovedit incompetența cu privire la acest sector, singura soluție e să ne cerem drepturile în stradă”, subliniază Marcel Andrei.



12