Doar trei zile din istorie, 13, 14 și 15 iunie, au întors România înapoi cu decenii. Nu au fost mulți cei care au înțeles atunci că uriașa crimă săvârșită de sistem împotriva tinerilor din Piața Universității, cei care organizaseră o demostrație maraton pentru libertate și drepturi democratice, era de fapt îndreptată împotriva statului român. Și nici azi nu a fost înțeles acest lucru. Ca dovadă, sistemul care a dus România înapoi nu numai că nu și-a cerut iertare, dar continuă să funcționeze la fel, într-un mod mai laminat. Și am să explic pe scurt.

Răfuiala sistemului cu tinerii în cursul evenimentelor din 13-15 iunie 1990 a fost precedată de două momente cheie care au mare legătură cu alegerea lui Ion Iliescu în funcția de președinte al României și, implicit, cu respingerea candidaților propuși de partidele istorice. Primul și cel mai important dintre aceste momente a fost crearea Serviciului Român de Informații.

Oficial, SRI există din 26 martie 1990. Să ne amintim că, în decembrie '89, Securitatea fusese nu desființată, ci strămutată sub pălăria Armatei, condusă practic de un membru al complotului KGB-ist, gen. Militaru, complot care a confiscat revoluția, transformându-o în lovitură de stat, în scopul de a nu-i permite României un traseu euroatlantic. Erau omuleții verzi ai României, care au reapărut relativ recent în Ucraina, înainte de a fi fost anexată Peninsula Crimeea. SRI fusese de fapt inițiat în baza unui fitru, a unui mecanism de selecție creat într-o formă mascată în interiorul Ministerului Turismului.

Din ianuarie '90, în clădirea Ministerului Turismului a apărut așa-numita ”Comisie Ecologică a Deltei Dunării”. Acolo, un grup restrâns de persoane, în frunte cu Virgil Măgureanu, făcea selecția celor care doreau să facă parte din noua Securitate. Era înghesuială mare. Cei mai mulți amatori erau securiști cu state vechi.

Noua structură de Securitate promovată de Guvernul FSN, dar mai ales de președinția României condusă de Iliescu, și-a făcut mâna organizând între 19 și 21 martie a aceluiași an evenimentele de la Tg. Mureș. Un grav conflict interetnic, care a zguduit lumea întreagă, subminând încrederea viitorilor aliați euroatlantici într-un parcurs democratic al acestei țări. În '90, am documentat în ziarul România Liberă această primă făcătură a noii Securității.

A fost actul de naștere al SRI, care a fost înființat oficial în 26 martie 1990, cu argumentul că noul stat român avea nevoie nu numai de un braț înarmat, cel al MApN, ci și de unul inteligent. Între timp, inteligența lucătorilor SRI a fost pusă iar la încercare în teren, în Piața Unversității puternic infiltrată de agenți provocatori.

Acești agenți provocatori ai SRI, care aveau rolul de a compromite demonstrația maraton și de a justifica ulterior acțiunea de reprimare, au lucrat în strânsă colaborare cu o altă structură de poliție politică creată de Gelu Voican Voiculescu în interiorul Ministerului de Interne, faimoasa „Doi și-un sfert”.

În aceste condiții, autoritățile statului român, la solicitarea sistemului, care se angajase să controleze evoluția evenimentelor, au inițat mai întâi o acțiune de reprimare a ultimilor greviști ai foamei rămași în Piața Universității și apoi, după ce lucrurile scăpaseră de sub control, pentru că o bună parte din populația Bucureștiului se revoltase, i-au adus pe mineri, i-au amestecat cu agenți ai noii Securități, au maltratat mii de tineri, au distrus redacțiile ziarelor, au devastat sediile partidelor istorice. A urmat carnagiul de la Măgurele, un lagăr ad-hoc în care au fost „internați” și torturați studenții și alți protestatari și, firește, reacțiile externe care, așa cum era de așteptat și așa cum se dorise, puneau sub un uriaș semn de întrebare capacitatea României de a-și asuma traseul unui stat democratic și independent față de Moscova. Și astfel România a fost blocată din drumul ei către un regim cu adevărat democratic și blocată a rămas și azi.

Una dintre cele mai dramatice consecințe a acestei crime neasumate a fost începutul unui exod fără precedent. Primii tineri au părăsit țara începând chiar din momentul represiunii sângeroase de la Mineriadă. Pentru că și-au pierdut speranța. Și pentru că au înțeles că România este o simplă butaforie democratică, un stat prizonier al unui sistem securist ticălos, au urmat milioane de oameni plecați în bejenie. Niciodată nu s-a mai întâmplat în istoria lumii ca în timp de pace, un număr atât de mare dintre cetățenii unei națiuni să-și părăsească țara.

Nici până azi sistemul nu și-a cerut iertare. Nici până azi sistemul nu și-a asumat povara. Și permanent a încercat să paseze răspunderea pe umerii politicienilor. Îl invit pe dl Eduard Hellvig și îl invit și pe domnul nu-știu-cum-îl-cheamă care conduce serviciul secret al Ministerului de Interne să iasă acum, când vom comemora carnagiul din Piața Universității, public și, în numele instituțiilor pe care le reprezintă, să-și asume răspunderea și să ceară iertare în fața unei națiuni atât de iertătoare. Și îi cer același lucru și lui Iohannis, care, în definitiv, este un succesor în funcție al lui Iliescu. Măcar acum! Măcar atât!