Criscito s-a aflat în apropierea tragediei de la Sankt Petersburg

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Criscito s-a aflat în apropierea tragediei de la Sankt Petersburg

Sport 04 Aprilie 2017 / 14:23 471 accesări
Domenico Criscito era într-un restaurant aflat la câteva sute de metri de locul exploziei

Domenico Criscito era într-un restaurant aflat la câteva sute de metri de locul exploziei

Fundașul italian Domenico Criscito, care evoluează la formația Zenit Sankt Petersburg din 2011, a povestit că era la un restaurant din zonă atunci când s-a întâmplat deflagraţia de luni, 3 aprilie, de la metrou. Italianul în vârstă de 30 de ani a afirmat că pe moment nu şi-a dat seama ce s-a întâmplat, ci a realizat amploarea situaţiei abia după ce a ajuns acasă şi a deschis televizorul. „Eram într-un restaurant din zonă, la câteva sute de metri de locul exploziei. Mi-a fost imposibil să înţeleg ceva pe moment. Am mers acasă, am dat drumul televizorului şi abia atunci am realizat ce s-a întâmplat”, a declarat Criscito pentru presa din Rusia.

O bombă a explodat luni într-o staţie de metrou din Sankt Petersburg, în timp ce un alt dispozitiv a fost dezamorsat de echipele de genişti. Potrivit presei internaţionale, evenimentul s-a soldat cu 11 morţi şi 45 de răniţi. Preşedintele rus, Vladimir Putin, era luni în Sankt Petersburg, pentru o întâlnire cu omologul său din Belarus, Alexander Lukashenko. Putin a declarat că nu exclude posibilitatea ca explozia de la metrou să fi fost un atentat teorist.



12