Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă din lume în 2018

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal internaţional

Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă din lume în 2018

Sport 18 Martie 2019 / 20:00 1422 accesări
Sursa foto: www.ihf.info

Sursa foto: www.ihf.info

Cristina Neagu, căpitanul reprezentativei de handbal feminin a României, a fost desemnată, luni, de Federaţia Internaţională de Handbal (IHF), cea mai bună jucătoare a lumii în anul 2018. Pentru Cristina Neagu este a patra distincţie de acest fel din carieră. La masculin, cel mai bun handbalist a fost ales danezul Mikkel Hansen, pentru a treia oară în cariera sa.

Cristina Neagu devine prima handbalistă din lume care câştigă de patru ori acest titlu din partea IHF, în 2010, 2015, 2016 şi 2018. Neagu a fost nominalizată la acest titlu pentru a cincea oară în carieră. Alături de Cristina Neagu, în acest an au mai fost nominalizate handbalistele Ana Vyahireva (Rusia), Amandine Leynaud (Franţa), Stine Oftedal (Norvegia) şi Estelle Nze Minko (Franţa).

Cristina Neagu a primit distincţia similară şi din partea Federaţiei Europene de Handbal (EHF) pentru anul 2018, după ce a devenit golgheterul all-time al Campionatului European, cu 193 de goluri marcate.



12