Criza din Orientul Mijlociu se amplifică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Criza din Orientul Mijlociu se amplifică

Externe 30 Iunie 2006 / 00:00 960 accesări

O reuniune pregătitoare în vederea organizării unui summit la care să participe premierul israelian, Ehud Olmert, şi preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas, a fost anulată din cauza ofensivei lansate în Fîşia Gaza. Reuniunea, ce fusese anunţată în urmă cu zece zile, a fost anulată la cererea premierului israelian, din cauza ofensivei lansate în teritoriile palestiniene după răpirea unui militar israelian.

Tensiunile au sporit, joi, în Fîşia Gaza, după ce vehicule blindate israeliene au pătruns în nordul acestei regiuni. Mai multe tancuri au traversat frontiera cu Fîşia Gaza în dreptul localităţii Beit Hanun, la cîteva ore după ce liderii israelieni au aprobat planul de a extinde incursiunea în regiune, lansată cu o zi înainte, a anunţat o sursă militară israeliană. Un avion de luptă israelian a lansat o rachetă asupra unui teren de fotbal aparţinînd Universităţii Islamice din Gaza, explozia nefiind soldată cu victime. Avionul israelian a lansat broşuri deasupra localităţilor din nordul Fîşiei Gaza în care civilii erau avertizaţi să evite regiunile în care au fost plasate trupe şi tancuri. Anterior, un purtător de cuvînt al Brigăzilor Martirilor al-Aqsa din Fîşia Gaza a anunţat că Israelul a fost ţinta unei rachete echipate cu un focos ce conţinea substanţe chimice, lansată de militanţi. Gruparea a afirmat recent că ar deţine circa 20 de focoase de arme biologice pentru rachetele artizanale care sînt lansate de obicei din Fîşia Gaza asupra oraşelor din Israel. Este prima dată cînd gruparea a anunţat lansarea unei astfel de rachete. Aviaţia israeliană a atacat, joi, cu o rachetă şi un vehicul ce se deplasa prin oraşul Gaza şi care la scurt timp după impact a explodat. Membri ai grupării islamiste Jihadul Islamic au reuşit să iasă nevătămaţi din maşina lovită. Un purtător de cuvînt al armatei israeliene a confirmat raidul.

Situaţia se radicalizează şi prin arestarea a circa 64 de palestinieni, între care şi miniştri şi deputaţi, toţi membri ai grupării islamiste Hamas. Aceştia au fost arestaţi în timpul unei ample operaţiuni desfăşurate de armata israeliană, ce a percheziţionat numeroase locuinţe din Ramallah şi Hebron. Militarii israelieni au mai arestat şi activişti Hamas din Cisiordania. Persoanelor arestate le-au fost puse cătuşe, iar feţele acoperite cu cagule. Israelul a lansat un "război deschis" împotriva Guvernului palestinian condus de gruparea Hamas, avînd drept obiectiv distrugerea acestuia prin arestarea miniştrilor şi deputaţilor din cadrul mişcării islamiste, a afirmat vicepreşedintele Parlamentului palestinian, Ahmed Bahar, cerînd Naţiunilor Unite, Europei, statelor arabe, organizaţiilor pentru protecţia drepturilor omului să intervină.

Noua recrudescenţă a violenţei pune capăt unei deschideri fără precedent relizată de către un premier israelian. Ehud Olmert a avut, săptămîna trecută, mai multe întîlniri cu Mahmoud Abbas, intermediate de regele Abdallah al II-lea al Iordaniei. Pe de altă parte, principalul negociator palestinian, Saeb Erakat, a avertizat că ofensiva israeliană ar putea determina un "colaps total" al situaţiei din teritoriile palestiniene.

Raid israelian în Siria

Conflictul israeliano-palestinian riscă să depăşească graniţele. Avioane israeliene au survolat în cursul nopţii de marţi spre miercuri unul dintre palatele preşedintelui sirian Bashar al-Assad, pentru a avertiza autorităţile de la Damasc să nu ofere sprijin militanţilor palestinieni care au răpit un militar israelian, a anunţat armata israeliană. Posturile israeliene de televiziune au relatat că avioanele au depăşit viteza sunetului, generînd zgomote puternice. Ofensa israeliană este cu atît mai mare, cu cît preşedintele al-Assad se afla în clădire Bashar al-Assad se afla în clădire. "Avioanele au survolat un palat prezidenţial situat în apropierea oraşului Latakia din nord-vestul ţării, deoarece regimul sirian susţine şi găzduieşte lideri terorişti, inclusiv conducerea grupării Hamas, care a răpit militarul israelian", se arată într-un comunicat al armatei israeliene.

Aripa militară a Hamas a participat alături de alte două grupări islamiste la atacul palestinian de la frontiera cu Israelul, în care a fost răpit militarul israelian. Gruparea Hamas a negat însă responsabilitatea în răpirea militarului. Israelul l-a acuzat pe liderul Hamas, Khaled Meshaal, care îşi are biroul în Damasc, că ar fi responsabil de răpire. Liderii Hamas din afara teritoriilor palestiniene susţin că nu au fost implicaţi în această operaţiune, precizînd însă că iau în serios ameninţările israeliene.

După răpirea militarului israelian, Israelul ameninţă deschis că va viza şi eliminarea fizică a lui Khaled Meshaal, şeful biroului politic al Hamas, refugiat la Damasc. Forţele antiaeriene din Siria au deschis focul asupra a două avioane israeliene ce au survolat coastele Siriei, determinîndu-le să părăsească zona, a anunţat postul public de televiziune de la Damasc. Zece mişcări palestiniene, între care şi Hamas, au baza la Damasc.

Iranul denunţă ameninţarea armelor de distrugere în masă israeliene

Accentuarea crizei din Orientul Mijlociu riscă să aibă repercursiuni şi asupra negocierilor pentru dezamorsarea crizei nucleare iraniene. Ministrul iranian al Afacerilor Externe, Manouchehr Mottaki, a criticat Israelul, într-o dezbatere pe tema combaterii traficului de arme uşoare, desfăşurată la sediul Naţiunilor Unite, denunţînd "ameninţarea" reprezentată de capacitatea nucleară a statului evreu. Menţionînd direct Israelul, şeful diplomaţiei iraniene s-a distanţat de varianta iniţială a discursului său, ce fusese distribuită presei. Şeful diplomaţiei iraniene se află la New York pentru a participa la o conferinţă internaţională a Naţiunilor Unite, avînd drept obiectiv analizarea mijloacelor cele mai eficiente de luptă împotriva comerţului ilegal cu arme uşoare, ce provoacă zilnic moartea a o mie de persoane în întreaga lume. Conferinţa a început luni şi va dura două săptămîni.

Iranul este criticat de comunitatea internaţională în ceea ce priveşte programul său nuclear. Occidentul bănuieşte regimul de la Teheran că încearcă să producă o armă nucleară şi cere suspendarea activităţilor de îmbogăţire a uraniului.



12