Criză în familia regală britanică. Ultimatumul reginei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Criză în familia regală britanică. Ultimatumul reginei
Externe 12 Ianuarie 2020 / 13:53 4565 accesări 0 comentarii

Prinţul William este extrem de trist pentru că relaţia strânsă de care se bucuraseră cândva el şi fratele său a avut de suferit în ultima perioadă, relatează presa britanică. Ducele de Cambridge a declarat că nu va mai fi niciodată în măsură să „îşi aşeze braţul, protector, pe umerii fratelui său mai mic”, în urma evenimentelor recente. Intenţia lui Harry şi Meghan de a renunţa la rangul de „membri seniori” ai Familiei Regale a amplificat golul dintre cei doi fraţi, care se pregătesc să stea faţă în faţă la adunarea convocată de regină de la reședința Sandringham, care va avea loc luni.

William a spus: „Mi-am protejat fratele toată viaţa, dar acum nu se mai poate. Suntem entităţi separate”, potrivit Daily Mail. De asemenea, prinţul a vorbit despre nemulţumirea sa la ideea că Harry nu mai face parte din „echipa regală”. Totuşi, speră că va veni o perioadă când ducele şi ducesa de Sussex vor reveni în rândul Familiei Regale. Până acum, iubirea frăţească dintre cei doi fii ai prinţesei Diana părea de neatins, perechea sprijinindu-se reciproc de-a lungul timpului. Lucrurile s-au complicat însă anul trecut, când relaţiile dintre fraţi s-au răcit treptat, potrivit presei britanice. Într-un documentar de la începutul acestui an, Harry a refuzat să nege speculaţiile şi a spus că el şi William se află pe „drumri diferite”. Chiar şi înainte de lansarea anunţului controversat, Harry începuse să se simtă „frustrat” pentru că i s-ar fi cerut să nu mai ia parte la anumite proiecte, ori să le redirecţioneze în favoarea fratelui său. Regina Marii Britanii a lansat vineri un ultimatum de 72 de ore, solicitându-le Prinţului Harry şi soţiei acestuia, Meghan Markle să ajungă la un acord cu Palatul Buckingham privind renunţarea lor la privilegiile regale, proces etichetat de presa din insulă drept „Megxit”. Familia regală se va reuni luni, pentru a discuta viitorul ducilor de Sussex. Regina Elizabeta a II-a, prinţul Charles, prinţul William şi prinţul Harry vor participa la întâlnirea de șa Sandringham, iar ducesa de Sussex este aşteptată să participe telefonic din Canada. Printre punctele care vor fi aduse în discuţie se numără mai multe probleme presante: dacă Harry şi Meghan îşi vor păstra titlurile, dacă vor continua să îndeplinească îndatoririle regale în străinătate, finanţarea lor şi regulile cu privire la tranzacţiile comerciale pe care cei doi le au în vedere.Starea de spirit generală este deosebit de încordată, mai mulţi oameni declarând că înţeleg furia faţă de „sfidarea” lui Harry şi Meghan, decizia lor fiind făcută publică înainte de a o anunţa pe regină. În plus, circulă zvonuri potrivit cărora cuplul l-ar fi pus la curent pe Justin Trudeau, premierului canadian, despre mutarea lor, în prealabil. Există, de asemenea, speculaţii cum că Sir Elton John a ştiut despre controversata decizie înaintea reginei.

O sursă apropiată Palatului Buckingham a declarat că această întâlnire le va oferi ducelui şi ducesei „o imagine reală asupra implicaţiilor depline ale alegerilor lor”.

Loading...


Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2189 secunde