CS Năvodari a reușit scorul campionatului la Galați: 103-0!!!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Rugby / Divizia Națională de seniori, etapa a 11-a

CS Năvodari a reușit scorul campionatului la Galați: 103-0!!!

Sport 23 Aprilie 2017 / 17:55 3663 accesări
Rugbyștii de la CS Năvodari au fost de neoprit la Galați!

Rugbyștii de la CS Năvodari au fost de neoprit la Galați!

Sâmbătă, pe stadionul Municipal din Galați, echipa de rugby CS Năvodari a înregistrat un moment istoric: a înscris peste 100 de puncte într-un meci oficial! Partida cu formația locală Rugby Club Municipal, din etapa a 11-a a Diviziei Naționale de seniori la rugby, a fost câștigată de jucătorii constănțeni cu un scor neverosimil: 103-0! Sunt puține de spus după un asemenea rezultat, mai ales că echipa din Galați este una medie din campionat, peste „Cenușăresele” din Arad și Mănăștur...

„Băieții au jucat excelent, dar au și fost montați, pentru că am întâlnit o mai veche cunoștință de-a noastră. RCM Galați ne-a încurcat în mai multe rânduri în ultimii ani și aveam niște polițe de plătit... Am ratat primul loc în campionatul trecut după ce am pierdut meciul cu ei și tot cu ei ne-am duelat pentru titlul național la rugby în 7, pe care l-am pierdut la limită în favoarea lor”, a declarat Cristian Husea, antrenor la CS Năvodari, alături de Cornel Suciu și Virgil Năstase.

Punctele năvodărenilor din meciul care a stabilit scorul-record pentru actuala ediție a DNS au fost realizate din 15 eseuri, reușite de I. Prodan, M. Niță, M. Prodan, Agapie și Ignea, câte două fiecare, Strat, Zapan, Ogea, Puișoru și M. Croitoru, câte unul fiecare. 14 dintre eseuri au fost transformate de Ignea (8) și Trandafir (6).

Au evoluat pentru CS Năvodari: Zapan, Comănici, Apetroaie - Burlacu, M. Croitoru - Brașovianu, Ogea, M. Niță - Agapie, Ignea - I. Prodan, Puișoru, Gheară, M. Prodan - C. Nicolae. Au mai intrat: Toader, Strat, Iorga, Barbu, Trandafir, Ciubotariu, Porumb. Rezervă neutilizată: Fl. Croitoriu.

Celelalte rezultate din etapa a 11-a: CSM Bucovina Suceava - CSU „Aurel Vlaicu” Arad 38-0; RC Bârlad - Știința Petroșani 8-17; RC Stejarul Buzău - CS Mănăștur 5-0 (neprezentare).

În clasamentul DNS, lider este CS Năvodari, cu 50 de puncte acumulate din 11 jocuri (10 victorii și o singură înfrângere, 19-20 la Petroșani). Urmează în clasament CSM Bucovina Suceava 38p, RC Stejarul Buzău 35p, Știința Petroșani 31p/10j, RC Bârlad 23p, RCM Galați 18p/10j, CSU „Aurel Vlaicu” Arad 9p și CS Mănăștur 3p. Partida Știința Petroșani - RCM Galați a fost amânată pentru data de 20 mai.

Citește și:

CS Năvodari pornește ca favorită în meciul de la Galați

Tomitanii Constanța, prima echipă de rugby din țară cu majorete!

CS Năvodari a marcat zece eseuri în disputa cu CS Mănăștur

La Cluj, CS Năvodari își pune doar problema scorului

Încă o victorie cu punct-bonus pentru CS Năvodari

CS Năvodari primește vizita Științei Petroșani

CS Năvodari a marcat opt eseuri la Arad

CS Năvodari începe la Arad returul DNS la rugby

Test cu Dinamo București pentru rugbyștii de la CS Năvodari

CS Năvodari va juca un meci amical de rugby cu Dinamo București

CS Năvodari pregătește returul DNS la rugby

CS Năvodari este campioana turului în DNS la rugby



12
Pagina a fost generata in 0.1961 secunde