Cu toată „ofensiva de şarm” a lui Kim Jong-Un, Coreea de Nord rămâne o „închisoare în aer liber”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Neobişnuit de simpatic

Cu toată „ofensiva de şarm” a lui Kim Jong-Un, Coreea de Nord rămâne o „închisoare în aer liber”

Externe 12 Iunie 2018 / 16:47 566 accesări

Mai multe organizaţii pentru apărarea drepturilor omului atrag atenţia că, în ciuda ''ofensivei de şarm'' fără precedent a lui Kim Jong-Un în Singapore, Coreea de Nord rămâne ''o închisoare sub cerul liber''. Între Donald Trump care l-a descris marţi în conferinţa sa de presă finală drept un om care "vrea să facă ceea ce este just" şi trecători care îi strigau "vă iubim", Kim Jong-Un, care este cel mai adesea calificat drept ''dictator'', probabil că a fost surprins, comentează AFP, potrivit agerpres.ro.

Liderul nord-coreean şi-a înmulţit el însuşi încercările neobişnuite de a părea simpatic, făcând inclusiv un selfie surâzător cu şeful diplomaţiei din Singapore. "Unii spun că Kim este „şarmant” sau „mai simpatic decât se credea”, însă nu trebuie să se lase înşelaţi de zâmbetul lui Kim din timpul acestui show politic", a reacţionat marţi, contactat de AFP, Choi Jung-Hun, un transfug nord-coreean instalat în prezent la Seul. El a făcut apel la comunitatea internaţională să nu oculteze "latura sumbră din spatele acestui reality-show diplomatic". "Aveam cu adevărat speranţa că Trump va ridica chestiunea drepturilor omului în timpul întâlnirii sale cu Kim", a mai spus el, evocând soarta "săracilor nord-coreeni care putrezesc în închisoare".

Donald Trump a dat asigurări că a vorbit despre drepturile omului cu Kim Jong-Un. Însă el a ocolit întrebarea unui jurnalist privind soarta lui Otto Wambier, un student american mort după ce a stat peste un an în detenţie în Coreea de Nord. Familia Kim conduce Coreea de Nord cu mână de fier de trei generaţii.

Înaintea summitului de marţi, peste 300 de organizaţii de apărare a drepturilor omului, printre care şi Human Rights Watch, au făcut apel la Phenian să îmbunătăţească situaţia drepturilor omului. În raportul său anual privind drepturile omului în lume pentru 2017, Departamentul de Stat al SUA a acuzat în aprilie Coreea de Nord de o serie de încălcări aprobate de guvern, printre care omoruri extrajudiciare, acte de tortură, represiunea disidenţilor şi răpiri în străinătate. Kim Jong-Un este acuzat că se află în spatele execuţiei propriului său unchi, Jang Song-Thaek, în 2012, pentru „trădare” şi în spatele asasinării fratelui său vitreg, Kim Jong Nam, într-un aeroport din Malaezia în 2017. "Kim Jong-Un este pe cale să încerce să câştige o statură internaţională de om de stat, însă eforturile sale vor fi în van dacă va continua să prezideze o ţară care rămâne cea mai mare închisoare sub cerul liber din lume", a reacţionat Brad Adams, director pentru Asia al Human Rights Watch.

HRW reaminteşte că unele dintre sancţiunile impuse Phenianului sunt legate de abuzurile asupra drepturilor omului, nu doar de programul său nuclear. "Ar fi extrem de dezamăgitor ca situaţia catastrofală a drepturilor omului din Coreea de Nord să fie complet ocultată în plin dezgheţ al relaţiilor diplomatice", a atras atenţia şi Amnesty, care vorbeşte de "negarea cvasi-totală a drepturilor omului" în Coreea de Nord.

Taguri articol


12