În ultimii 30 de ani, fiecare scrutin electoral a fost marcat de suspiciuni cu privire la amestecul Serviciilor Secrete ori al unor facțiuni ale acestor instituții în proces, acuzele de viciere a rezultatului fiind omniprezente. Astfel, adevărat ori fals, teoria conspirației a ajuns un laitmotiv în discuțiile electorale mai mult sau mai puțin informale, cu atât mai mult cu cât, vorba unui celebru adept al teoriei conspirației, „orice conspirație bine făcută excelează prin aceea că nu poate fi demonstrată!”

În România există motive de suspiciune privind virusarea rezultatului alegerilor la fiecare ciclu electoral. De la încăpățânarea cu care președinții României țin cu dinții de numirea șefilor Serviciilor Secrete, indiferent de greșelile din timpul carierei, continuând cu menținerea inexplicabilă a unui serviciu secret - STS, în procesul electoral cu un rol activ și până la interviul fostului șef al SRI Virgil Măgureanu, personaj considerat ca fiind cel care a transformat fosta securitate comunistă în serviciu de informații democratic, în care ni se spune cu aer de certitudine că Serviciile Secrete controlează procesul electoral, toate sunt argumente pentru teoria conform căreia votul, considerat fundamentul democrației, e de fapt un eveniment atent controlat!

Eu habar nu am dacă este așa ori ba. Cert este că și numai menținerea acestei stări de fapt cultivă un sentiment de nesiguranță și face o parte a electoratului să se îndoiască de eficiența procesului electoral.

Rețele social-media, adică acel mediu comunicațional unde oamenii spun lucruri pe care, în mod normal, în altă parte nu le-ar afirma de teama ridicolului, hrănesc și ele aceste suspiciuni. Chiar în mass media sunt analiști, considerați serioși, care nu se sfiesc să afirme, după o confruntare politică aparent onestă, că rezultatul respectivei confruntări este faptul că „securiștii lui X personaj politic au fost mai buni decât securiștii lui Y”.

Alte voci opinează că maximum 10% din voturi stau în puterea Serviciilor Secrete de a manipula rezultatul votului în favoarea unui candidat sau a unei formațiuni politice. Dacă ar fi să luăm de bună această afirmație și s-o aplicăm alegerilor prezidențiale care urmează, ar însemna vreo 500.000 de voturi, la o prezență estimată de 5 milioane de votanți. Enorm! Ar fi o viciere majoră a cursei electorale. Dacă ar fi așa, ar însemna, spre exemplu, faptul că această „cabală a secretului” i-ar da lui Klaus Iohannis, pentru turul doi, candidatul convenabil, iar în turul doi, garanția că nu există posibilitatea de a fi învins, indiferent de modul în care va acționa în cursa electorală!

Departe de mine gândul de a fi defetist și de a afirma cu tărie că Serviciile Secrete „fac jocurile”, dar pot afirma că și dacă implicarea serviciilor secrete în procesul electoral ar fi adevărată, alegerile prezidențiale din acest an pot fi momentul schimbării paradigmei politice românești.

Important este dacă suntem destul de mulți cei care doresc schimbarea situației, care sunt hotărâți pentru o alegere necesară, fără a se lăsa influențați de legenda, adevărată ori falsă, potrivit căreia, orice s-ar întâmpla, rezultatul e dat tot de securiști.

Dacă mergem ”precum mielul la tăiere”, atunci chiar și false, teoriile și legendele despre importanța Serviciilor Secrete în procesul electoral tot vor juca un rol determinant, creând din partea electoratului reacții de genul: De ce ar trebui să merg să votez, dacă oricum iese cine trebuie? Ori: Merg să votez cu favoritul pentru că oricum tot el iese! Adică va crea acea bază a exercitării ori nu a votului în funcție de legendă.

Ei bine, așa cum se știe, în România, dincolo de prevederile constituționale, care dau Parlamentului puterea de control și verificare asupra serviciilor secrete, de fapt, ultimul cuvânt, ultima decizie în numirea șefilor respectivelor instituții îl are CSAT-ul, de fapt Președintele României, care este și șeful acestui organism. De fapt, în acest context, președintele are prin Constituția României puterea de decizie asupra numirii ori demiterii șefilor instituțiilor de forță, ceea ce îi aduce și cei mai importanți aliați în lupta politică și electorală. Această forță, poate cu excepția fostului președinte Emil Constantinescu, a fost pusă de ceilalți președinți în slujba formațiunii politice din care proveneau, pe întreaga perioadă a exercitării mandatelor. Mai puțin vizibil la Ion Iliescu și mult mai angajant și „pe față” la Traian Băsescu și Klaus Iohannis, Serviciile Secrete, cu SRI vârf de lance, sunt văzute ca instrumente în slujba partidului din care provine președintele și văzute ca instituții angajate în lupta politică de partea președinției. Serviciilor Secrete li s-au atribuit răsturnarea de majorități, impunerea de premieri pe placul „tătucului” de la Cotroceni, precum și elaborarea unor complicate planuri politice prin care președintele și-a spulberat adeseori opoziția ori a câștigat un nou mandat.

Și se pare că au fost răsplătite pe deplin. Fără a avea cifre exacte, despre Serviciile Secrete românești se spune că au printre cele mai numeroase aparate de angajați din Europa și cu bugete publice și secrete spre care omologii lor din Occident privesc adesea cu jind.

În acest context, aducerea la Palatul Cotroceni a unui președinte independent politic poate reprezenta momentul unui nou început al acestui capitol „gris” al statului român. Un președinte neimplicat politic cel mai probabil ar încerca, cu pârghiile pe care le are la dispoziție, o reformă reală a acestor instituții numite generic Servicii Secrete.

Și poate ar impune și necesitatea înlăturării aportului instituțional pe care Serviciile Secrete îl au la alegeri. În caz contrar, și la următoarele runde electorale ne vom întreba ce caută STS - o instituție definită ca fiind Serviciu Secret - într-un proces democratic, adică alegerile, proces care în democrație, pentru a fi credibil și cu un rezultat unanim acceptat, trebuie să îndeplinească o condiție esențială: să fie public, iar verificarea lui să fie la îndemâna tuturor! Și ne vom întreba ceva, în continuare: Nu cumva votul meu a fost furat?!