Cum încurajează Primăria Constanța parcările neregulamentare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Locuri cu taxă pe care nici nu le poți plăti

Cum încurajează Primăria Constanța parcările neregulamentare

Administrație 16 Octombrie 2017 / 18:25 4045 accesări

Să fii șofer în Constanța este una dintre cele mai mari provocări prin care poate trece un om. Începând de la experimentele care s-au tot făcut la sfârșitul anului trecut, când s-au schimbat regulile de circulație în mai multe intersecții din oraș, până la apariția din neant a sensurilor giratorii, toate aceste așa-zise sistematizări rutiere nu fac decât să îngreuneze viața conducătorilor auto, în loc să o facă mai simplă. Colac peste pupăză, șoferii constănțeni s-au trezit cu o schimbare și în privința parcărilor. Mai nou, locurile de parcare de pe bulevardul Tomis se taxează, de parcă avem prea mult spațiu să ne lăsăm mașinile și ne permitem să plătim dacă parcăm într-o zonă centrală. Mai enervant decât asta este faptul că ai la dispoziție doar două posibilități de achitare a taxei și niciuna nu implică plata cu numerar. În prezent, cei care își lasă mașinile pe bulevardul Tomis sunt obligați să achite fie prin SMS, la numărul 7420, fie prin aplicația TPark, ce permite plata inclusiv cu cardul.

CUM FUNCȚIONEAZĂ SISTEMUL

Concret, constănțenii care își lasă mașina în zona bulevardului Tomis sau a Sălii Sporturilor trebuie să trimită un SMS cu textul 621 (pentru o oră - 0,45 euro+TVA), 622 (pentru trei ore - 1,30 euro+TVA) sau 633 (pentru opt ore - 3 euro+TVA), urmat de numărul de înmatriculare al mașinii. Cei care vor să achite parcarea pentru o săptămână (90 de lei) sau o lună (225 de lei) trebuie să își descarce aplicația TPark pe smartphone din Google Store sau App Store ori să acceseze link-ul portal.tpark.ro/plata și să își lase datele cardului bancar. Până aici, lucrurile par frumoase și „smart”. Mai că ne vine să îi scuipăm pe reprezentanții Primăriei să nu se deoache că au pus la cale așa un sistem frumos. Problema este că s-a pierdut din vedere faptul că, în acest oraș cu pretenții de „smart”, există oameni care, deși au mașină, nu au smartphone (poate nu le place), card bancar sau credit pe telefon. Sau baterie. Unora li s-ar părea inadmisibil, dar în acest oraș sunt și șoferi care preferă telefoanele clasice sau chiar care nu au telefon. Sunt oameni care nu au card bancar pentru că fie nu le trebuie, fie au alte motive pentru care nu vor așa ceva. Și mai sunt și cei care au toate acestea, dar nu au bani pe card, de exemplu, sau credit pe telefon (poate preferă extraopțiunile). Sau baterie, după cum spuneam, că de, se mai întâmplă. Aceștia sunt discriminați din start pentru că nu au posibilitatea de a achita cash pentru o amârâtă de parcare. Și tot ei riscă amenzi contravenționale cuprinse între 400 și 800 de lei (pentru persoanele fizice), respectiv de la 500 la 1.000 de lei (pentru persoanele juridice). Și uite așa, Primăria Constanța a reușit să strice în ultimul hal o idee care era, poate, prea bună pentru orașul ăsta. În cazul ăsta, aproape că pare mai avantajoasă parcarea pe coclauri.



12