Cum îţi dai seama dacă eşti sănătos? După „tatuajul inteligent“!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cum îţi dai seama dacă eşti sănătos? După „tatuajul inteligent“!

Sănătate 15 Iunie 2017 / 17:16 2481 accesări

Nu multă lume iubeşte tatuajele. Motivele sunt diverse: nu plac, teama de „ce o să mă fac la bătrâneţe”, teama de boală, durere sau de stigmatizarea socială, nehotărârea etc. Cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) și Harvard Medical School au inventat însă „tatuajul sănătăţii”! Ei au creat o cerneală specială pentru un "tatuaj inteligent" care analizează starea de sănătate a purtătorului și își schimbă culoarea în funcție de aceasta, informează cnewsmatin.fr.

Deocamdată, oamenii de știință au creat trei sortimente de cerneală care integrează senzori biologici. Aceștia sunt capabili să analizeze compoziția lichidului interstițial prezent în vasele capilare sangvine și în celule. În cadrul proiectului "DermalAbyss", senzorii biologici vor măsura concentrația de glucoză, nivelul pH-ului și concentrația de sodiu.

TATUAJUL FORMEAZĂ UN "ECRAN INTERACTIV"

Atunci când sunt introduse într-un tatuaj, aceste tipuri de cerneală transformă pielea purtătorului într-un "veritabil ecran interactiv", ce oferă informații medicale în timp real. Astfel, proiectul "DermalAbyss" ar putea să se dovedească extrem de practic pentru persoanele diabetice. Pentru controlarea glicemiei, pacienții cu diabet sunt în prezent constrânși să își înțepe pielea pentru a recolta o picătură de sânge.

"Avem posibilitatea de a înlocui o procedură dureroasă cu un tatuaj, a cărui culoare se schimbă din albastru în maro în funcție de concentrația de glucoză", au explicat cercetătorii americani. Senzorul de pH își schimbă culoarea din violet în roz, iar senzorul de sodiu reacționează la expunerea pielii la razele ultraviolete (UV).



12