Cum se poate ajunge la alegeri anticipate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cum se poate ajunge la alegeri anticipate
Politică 15 Octombrie 2019 / 19:47 206 accesări 0 comentarii

Alegerile anticipate în România nu pot fi organizate, potrivit Constituţiei, decât în cazul în care două propuneri de Executiv sunt respinse de către Parlament în termen de 60 de zile una de cealaltă, iar preşedintele României solicită celor două Camere dizolvarea Parlamentului. Astfel, singura situaţie prevăzută de Constituţie pentru organizarea alegerilor anticipate este dizolvarea Parlamentului. Acest lucru se poate realiza, potrivit articolului 89 din Constituţie, doar "după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare" de către preşedintele României. Preşedintele "poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură". Mai precis, alegerile anticipate nu pot fi organizate, nici după respingerea în Parlament a două propuneri de Guvern, decât dacă preşedintele solicită expres acest lucru, după întrunirea condiţiilor constituţionale. Pentru a se ajunge într-o astfel de situaţie este, astfel, nevoie de consens la nivelul Parlamentului, pentru respingerea a două nominalizări de "sacrificiu".Pe de altă parte, Constituţia mai prevede şi faptul că Parlamentul nu poate fi dizolvat decât o singură dată în cursul unui an şi nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.



Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1935 secunde