Cum va fi vremea in perioada ce va urma

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cum va fi vremea in perioada ce va urma

Când scăpăm de furtunile periculoase
Vremea 16 Iunie 2020 / 09:18 1140 accesări

Precipitaţiile vor fi însemnate cantitativ şi se vor semnala în majoritatea regiunilor, reise din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), valabilă până pe 28 iunie.

Vremea in luna iunie

Marţi, 16 iunie, instabilitatea atmosferică va fi în continuare accentuată în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în sud, în centru şi în zonele montane. Vor fi perioade cu înnorări, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, vijelii şi grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantităţile de apă vor fi însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 28 de grade în Maramureş, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 19 grade. Şi la Bucureşti vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, posibil moderate cantitativ, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 15...16 grade.

În săptămâna 15-22 iunie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile vestice și sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi excedentar în toate regiunile.

În săptămâna 22-29 iunie, temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nord-estice. Excepție va face nordvestul teritoriului, unde cantitățile de precipitații vor fi local deficitare.

Vremea la începutul lunii iulie

În săptămâna 29 iunie - 7 iulie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi ușor excedentar în jumătatea vestică a țării, iar în rest se va situa în jurul celui normal pentru acest interval.

În săptămâna 6-13 iulie, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, posibil ușor mai coborâte în regiunile vestice.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.



12