Cumpărăm medicamente de la străini

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cumpărăm medicamente de la străini

Sănătate 20 Noiembrie 2014 / 00:00 568 accesări

Mai puţin de jumătate dintre medicamentele eliberate pe reţetă în farmaciile din România au producători români, iar valoarea medicamentelor compensate este de aproximativ 1,3 miliarde de euro pe an, afirmă Oana Ingrid Mocanu, director în cadrul CNAS. Potrivit studiului în premieră „Medicamente compensate - analiză şi tendinţe de consum în 2012-2013”, prezentat de Mocanu în prima ediţie a Conferinţei Naţionale de Farmaeconomie şi Management Sanitar, la care participă aproximativ o sută de specialişti din România şi Ungaria, cele mai mari consumuri de medicamente compensate se înregistrează în rândul pacienţilor cu boli cronice. „Consumul prin farmaciile cu circuit deschis de medicamente compensate, pe bază de prescripţie medicală, se ridică la 1,287 miliarde de euro în 2012, iar anul trecut la 1,380 miliarde de euro. Cam 36-38 la sută sunt medicamente cu producători cu autorizaţie de punere pe piaţă din România. Restul sunt medicamente cu producători, cu deţinători de autorizaţie de punere pe piaţă din Europa”, a afirmat Mocanu. Potrivit acesteia, una din explicaţiile creşterii valorii consumului se leagă de scăderea numărului de pacienţi, dar şi de ieşirea unor medicamente mai ieftine de pe piaţă, dat fiind că “atunci modalitatea de calcul al preţului de referinţă se duce spre medicamentul originator”.



12