Cutremur devastator în Afganistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cutremur devastator în Afganistan

Externe 26 Octombrie 2015 / 16:15 1040 accesări

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,7, s-a produs luni, în nordul Afganistanului, fiind resimţit în Pakistan şi în India. Cel puţin 12 eleve au murit într-o busculadă, în timp ce încercau să iasă din clădirea şcolii, din cauza cutremurului, în provincia Takhar din Afganistan. Alte 30 de eleve au fost rănite, fiind transportate la spitalul din provincia Takhar, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului provinciei Takhar, Sonatullah Taimor. Centrul de Geologie din SUA a evaluat cutremurul din sudul Asiei la o magnitudine de 7,7, epicentrul său fiind localizat în provincia Badakhshan din nordul Afganistanului, aflată la graniţa cu Tadjikistan şi China. Cutremurul a avut o adâncime de 213 kilometri şi s-a produs la 73 de kilometri de capitala provinciei Badakhshan, Fayzabad. Alimentarea cu electricitate a fost întreruptă în aproape toată regiunea capitalei afgane, Kabul, unde cutremurul a fost resimţit pentru 45 de secunde, timp în care clădirile s-au deplasat, pereţii au crăpat şi numeroase maşini au fost răsturnate. Autorităţile din capitala afgană nu pot fi contactate deoarece accesul la mijloacele de comunicare este în continuare restricţionat în toată ţara.

Cutremurul a fost resimţit şi în Pakistan, potrivit unui oficial al Departamentului de Meteorologie, Zahid Rafiq. În Islamabad, clădirile s-au deplasat şi s-a creat panică pe străzi, în timp ce oamenii erau evacuaţi din clădiri. Cel puţin cinci persoane au murit în nord-vestul Pakistanului şi peste 100 de oameni au fost răniţi în urma prăbuşirii clădirilor în provincia Khyber Pakhtunkhwa, potrivit unui oficial din cadrul echipelor de intervenţie, Mohammad Bilal. În regiunea de sud a Asiei s-au mai produs cutremure puternice, de magnitudini asemănătoare. În 2005, în urma unui seism cu magnitudinea de 7,6 au murit 75.000 de persoane. În luna aprilie a acestui an, în Nepal a avut loc cel mai mare cutremur din istoria ţării, fiind înregistrate 9.000 de decese şi peste 900.000 de gospodării distruse sau avariate.

Citește și:

Cutremur de 7.7 în nordul Afganistanului

Cutremur în Vrancea, luni dimineață

Vecinătate periculoasă în Japonia

Taguri articol


12