CVM Tomis nu știe când va juca Supercupa României!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei masculin

CVM Tomis nu știe când va juca Supercupa României!

Sport 01 Octombrie 2015 / 16:47 1478 accesări

Până la data de 24 octombrie, când va debuta în Divizia A1 la volei masculin, pe terenul Unirii Dej, CVM Tomis Constanța ar trebui să mai susțină și meciul din Supercupa României, programat, conform unui anunț făcut de președintele Federației Române de Volei, cu trei sau patru zile înainte de prima etapă a campionatului. În această partidă, care pune în joc primul trofeu al sezonului, campioana CVM Tomis ar trebui să dea piept cu ACS Volei Municipal Zalău, câștigătoarea Cupei României. De circa o lună, însă, nimeni nu a mai făcut vreun anunț pe această temă, nici în cazul Supercupei masculine (Constanța - Zalău), nici în cazul celei feminine (Blaj - Bacău)! Pe site-ul FRV, Supercupa României nici nu există!!!

TURNEU LA BURSA, ÎN WEEKEND-UL URMĂTOR

Jucătorii antrenați de Martin Stoev și Radu Began își continuă pregătirile la Constanța, iar săptămâna viitoare vor susține și primele meciuri amicale. CVM Tomis a fost invitată să participe la turneul de la Bursa, programat în perioada 9-11 octombrie, de către echipa locală Inegöl Belediyesi. La turneu mai participă Marek Union-Ivkoni Dupnița, formație bulgară care va evolua în Liga Campionilor, și o altă echipă din Turcia, care urmează să fie stabilită dintre Ziraat Bankasi Ankara (participantă în Liga Campionilor), Galatasaray Istanbul (participantă în Cupa CEV) și Istanbul BBSK (participantă în Cupa Challenge). În drum spre Bursa, Tomis va face o escală la Burgas, pentru amicalul cu echipa locală Lukoil, din 7 octombrie. Formația bulgară le va întoarce apoi vizita constănțenilor, pentru două jocuri de verificare programate în perioada 16-17 octombrie, în Sala Sporturilor.

Lotul prezent la antrenamente este format din următorii jucători: Konstantin Mitev și Alexandru Muscină - coordonatori; Dragoș Pavel - universal; Sergiu Stancu, Andrei Laza, Robert Vologa și Ventsislav Ragin - centri; Metodi Ananiev, Stephen Gotch, Andrei Mihălescu și Ovidiu Darlaczi - extreme; Goran Škundrić și Rareș Gavril - libero. Ovidiu Darlaczi are doar 16 ani și a fost promovat de la echipa de cadeți a CVM Tomis. Extrema Bogdan Nan, jucător aflat în probe, nu a fost păstrat în lot, iar libero-ul George Gavriz a revenit la juniorii grupării constănțene după transferul lui Gavril. Universalul Boyan Yordanov, singurul dintre jucătorii Tomisului care încă nu a ajuns la Constanța, este convocat la echipa națională a Bulgariei, care pregătește participarea la Campionatul European, programat în perioada 9-18 octombrie. Foarte probabil, Yordanov nu va fi păstrat în lotul de 14, iar selecționerul Plamen Konstantinov se va baza la turneul final european, găzduit de Bulgaria și Italia, pentru postul de universal, pe Vladimir Nikolov și Nikolay Uchikov.

Citește și

http://www.telegrafonline.ro/cvm-tomis-la-transferat-pe-liberoul-rares-gavril

http://www.telegrafonline.ro/cvm-tomis-constan539a-va-juca-in-turneul-de-la-bursa



12