Dacian Cioloș anunță astăzi echipa sa de miniștri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dacian Cioloș anunță astăzi echipa sa de miniștri

15 Noiembrie 2015 / 13:56 825 accesări

UPDATE:

Premierul desemnat Dacian Cioloş a anunţat, în urmă cu câteva minute, lista Cabinetului său, format din 22 de membri, din care doi vicepremieri: Vasile Dâncu, propus de premierul desemnat Dacian Cioloș pentru postul de ministru al Dezvoltării Regionale, și Costin Grigore Borc, nominalizat pentru portofoliul de la Economie. Lista completă cu membrii noului Executiv de la Bucureşti sunt:

Lazăr Comănescu - ministrul Afacerilor Externe

Petre Tobă - ministrul Afacerilor Interne

Mihnea Ioan Motoc - ministrul Apărării Naţionale

Vasile Dîncu - ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Anca Dana Dragu Paliu - ministrul Finanţelor Publice

Costin Grigore Borc - ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului

Achim Irimescu - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Victor Vlad Grigorescu - ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri

Adrian Curaj - ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice

Vlad Alexandrescu - ministrul Culturii

Aura Carmen Răducu - ministrul Fondurilor Europene

Cristina Guseth - ministrul Justiţiei

Cristina Paşca Palmer - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor

Claudia Ana Moarcăş - ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice

Marius-Raul Bostan - ministrul pentru Societatea Informaţională

Andrei Baciu - ministrul Sănătăţii

Elisabeta Lipă - ministrul Tineretului şi Sportului

Marian Dan Costescu - ministrul Transporturilor

Victoria-Violeta Alexandru - ministrul delegat pentru Dialog Social

Dan Stoenescu - ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare

Ciprian Bucur - ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul

Ioan Dragoş Tudorache - şeful Cancelariei Primului ministru

Premierul desemnat, Dacian Cioloș, va dezvălui, astăzi, lista noului Cabinet. Anunţul va fi făcut într-o conferinţă de presă care se va desfăşura la Palatul Parlamentului, în incinta Camerei Deputaţilor. Potrivit unor surse, lista pe care o va prezenta Cioloș nu cuprinde niciun nume din fostul Guvern condus de Victor Ponta, cu toate că, inițial, premierul interimar Sorin Cîmpeanu era dat în continuare la Ministerul Educaţiei. De asemenea, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, dar şi ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, amândoi apropiaţi PSD, şi-ar fi continuat mandatele. După ce Cioloș va anunța echipa cu care vrea să guverneze, formațiunile politice vor decide dacă vor vota în Parlament acest Cabinet. Dacă liberalii, uneperiștii și minoritățile au anunțat că vor susține echipa lui Dacian Cioloș, social democrații au spus că vor lua o decizie într-o ședință care va avea loc astăzi, la care este așteptat să participe inclusiv premierul desemnat. Singurul partid care a anunțat că nu votează noul Cabinet este ALDE. Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a făcut un apel către partidele parlamentare să nu voteze Guvernul Cioloş, argumentând că un Cabinet format din tehnocraţi, fără membri numiţi prin negociere politică, "excede cadrele democratice" şi chiar constituţionale. Lista noului Cabinet şi programul de guvernare ar urma să fie înaintate luni conducerii Parlamentului, pentru ca apoi să înceapă audierea candidaţilor pentru portofoliile ministeriale în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Potrivit acestui calendar, audierile ar urma să fie finalizate marţi, când ar putea avea loc şi votul de învestire. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Astfel, pentru a fi învestit, noul Guvern are nevoie de voturile favorabile a 274 de parlamentari, în total fiind 547 de senatori şi deputaţi. În actuala configuraţie a Parlamentului, PSD are 197 de senatori şi deputaţi, PNL - 176, UNPR - 64, ALDE - 37, UDMR - 25, PND - 12, grupul minorităţilor naţionale - 17, alţi 14 deputaţi şi 5 senatori fiind neafiliaţi.

Taguri articol


12