Dacian Cioloş o susţine pe Raluca Prună ca ministru al Justiţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dacian Cioloş o susţine pe Raluca Prună ca ministru al Justiţiei

06 Iulie 2016 / 21:28 594 accesări

Premierul Dacian Cioloş a declarat miercuri că, din punctul său de vedere, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, îşi face treaba foarte bine, motiv pentru care o susţine.

''Eu deciziile le iau în funcție de performanța miniștrilor pe care eu o măsor în funcție de obiectivele pe care le fixez. Doamna Raluca Prună nu mi-am pus niciodată până acum problema unei remanieri. Eu consider că dânsa își asumă cu curaj responsabilitatea pe care o are în calitate de ministru al Justiției. Este o poziție complicată, mai ales la noi în România, unde avem atâtea păreri legat de modul în care Justiția trebuie sau nu să-și facă treaba. Dânsa are acolo niște responsabilități să asigure respectarea legii, să asigure existența unei legislații bune și consistente. Din punctul meu de vedere, dânsa își face treaba foarte bine'', a spus Cioloş la postul public de televiziune.

În ceea ce îl priveşte pe ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, Cioloş a afirmat că a luat ''foarte în serios'' conţinutul moţiunii simple şi că a avut o discuţie cu el pe această temă.

''S-au luat niște decizii cu întârziere, pentru că fostul ministru al Agriculturii a vrut să aibă mai multe consultări cu agricultorii, dar asta a dus la anumite întârzieri în deciziile privind schemele de subvenții, apoi întârzieri în lanț în realizarea softului, s-au accelerat lucrurile, plățile directe la hectar s-au realizat deja în proporție de peste 95% și sunt acum în curs de plată și celelalte subvenții pe diferite sectoare, mai ales în domeniul animal. Deci domnul ministru știe foarte bine ce are de făcut. Mă interesează în primul rând performanța. Am avut o discuție cu dânsul după această moțiune. I-am pus foarte clar în vedere ce are de făcut și i-am cerut să comunice pe măsură ce apar progrese'', a subliniat şeful Executivului.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat miercuri că premierul Dacian Cioloş l-a sunat înainte să anunţe remanierea a patru miniştri, social-democratul comentând că nu are mari speranţe şi că nu a înţeles de ce a fost schimbat ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.

"Nu este un secret, ieri, înainte să anunţe remanierea, domnul prim-ministru Cioloş m-a sunat să îmi spună şi mie înainte să apară în presă. Aceeaşi întrebare am avut-o şi eu de ce s-a oprit numai aici. (...) I-am spus că nu mă interesează foarte mult în condiţiile în care în continuare în Agricultură este o nemulţumire foarte mare", a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nemulţumit că pe lista celor schimbaţi nu figurau şi miniştrii criticaţi de PSD - Agricultura şi Justiția.

Taguri articol


12