Dan Nica, noua propunere pentru funcţia de comisar european

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dan Nica, noua propunere pentru funcţia de comisar european

Politică, Externe 01 Octombrie 2019 / 17:08 2012 accesări

Europarlamentarul PSD Dan Nica a fost votat în CEx al PSD, marţi, să fie noua propunere de comisar european, au declarat surse din partid. Hotărârea în ceea ce îl priveşte pe Dan Nica a fost luată cu unanimitate de voturi, însă la desemnarea Gabrielei Ciot ca propunere de rezervă pentru funcţia de comisar european, au fost câţiva social-democraţi care au votat împotrivă, au adăugat sursele menţionate. Dan Nica fusese propus iniţial, odată cu Rovana Plumb, pentru funcţia de comisar european, de către Guvern.

Viorica Dăncilă a declarat că va trimite către Comisia Europeană propunerile pentru funcţia de comisar european, Dan Nica şi Gabriela Ciot, până la sfârşitul acestei săptămâni. Premierul a precizat că nu l-a informat încă pe Klaus Iohannis, pentru că mai întâi vrea să transmită propunerile la CE.

Întrebată dacăt Ursula von der Leyen i-a cerut să se consulte cu preşedintele Iohannis şi să existe un consens pe comisarul european, Dăncilă a răspuns: „Nu, nu mi-a vorbit de un consens cu preşedintele dar e normal să informez preşedintele. Nu am informat încă preşedintele României”. Chestionată când va trimite propunerile către Comisia Europeană, şeful Executivului a răspuns: „Cred că până la sfârşitul săptămânii”.

Întrebată de posibilele probleme pe care le-ar putea avea Dan Nica având în vedere implicarea sa în dosarul Microsoft, preşedintele PSD a precizat: „Nu cred că va avea probleme. Putem spune că şi preşedintele Iohannis are probleme cu casele. Dar există prezumţia de nevinovăţie. La domnul preşedinte Iohannis ştim sigur ce s-a întâmplat cu casele sau ce nu s-a întâmplat? Şi totuşi e candidat la Preşedinţia României".



Ştiri recomandate

12