Dăncilă, hotărâtă să aibă o dezbatere cu Iohannis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Unu la unu“

Dăncilă, hotărâtă să aibă o dezbatere cu Iohannis

Politică 11 Noiembrie 2019 / 20:13 563 accesări

Viorica Dăncilă a declarat că va trimite luni sau marţi o scrisoare oficială pentru a îl invita pe şeful statului Klaus Iohannis la o dezbatere electorală, în care fiecare să prezinte ce îl recomandă pentru funcţia de Preşedinte al României. „Eu chiar de azi îl invit pe domnul Iohannis la o dezbatere unu la unu, o dezbatere în care în primul rând trebuie să vorbim despre ceea ce am realizat. Domnul Iohannis - cât a realizat din ceea ce a promis, iar eu să spun ce am făcut cât am fost premierul României”, a afirmat Viorica Dăncilă, luni, la sediul PSD. Liderul social-democraţilor a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis are obligaţia faţă de români să participe la o dezbatere înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. „Voi face şi un demers oficial. Îi voi adresa o scrisoare oficială domnului Iohannis. Azi (luni - n.r.), mâine (marţi - n.r.) o să trimit şi scrisoarea. Când doreşte dumnealui. E o obligaţie faţă de români. Spunem ceea ce am realizat şi ce ne propunem pentru perioada următoare”, a completat Dăncilă.



12