Dăncilă îi cere demisia lui Toader, Senatul a suspendat votul pentru moţiune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dăncilă îi cere demisia lui Toader, Senatul a suspendat votul pentru moţiune

Eugen Nicolicea, propus înlocuitor
Politică 17 Aprilie 2019 / 17:21 563 accesări

Liderii PSD au decis miercuri, în şedinţa CEx, retragerea sprijinului politic pentru ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, după şedinţa conducerii social-democraţilor. Decizia vine după criticile lui Dragnea adresate lui Toader privind realizarea ordonanţelor pentru modificarea codurilor penale şi contestaţia în anulare. După şedinţa Comitetului Exectutiv, PSD a convocat plenul la Senat pentru votul la moţiunea împotriva ministrului Justiţiei, însă votul a fost între timp amânat.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că va avea o întrevedere cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, după anunţul că Partidul Social Democrat i-a retras spriijinul politic pentru funcţia de ministru al Justiţiei.

Senatul amână pentru a patra oară moţiunea simplă împotriva lui Toader

Senatorii nu au mai dezbătut şi votat miercuri moţiunea simplă prin care Opoziţia îi cere demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, preşedintele de şedinţă, Claudiu Manda, anunţând că nu mai este îndeplinit cvorumul.

”Nu mai avem cvorum. Declar şedinţa închisă”, a anunţat preşedintele de şedinţă a Senatului, Claudiu Manda.

La şedinţa de plen în care trebuia să se discute moţiunea simplă a asistat şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Premierul Viorica Dăncilă a confirmat, miercuri, decizia luată în şedinţa PSD de retragere a sprijinului politic pentru Tudorel Toader, anunţând că a fost votată în şedinţă demiterea acestuia şi speră ca decizia să fie dublată de demisie.

"În cadrul CEx de astăzi s-au luat decizii referitor la cele două colege care candidează pentru PE, Plumb şi Intotero, şi un vot - decizie referitor la dl Toader. În urma votului şi a nemulţumirilor manifestate de colegi referitor la dl Toader, nemulţumiri care au avut în vedere acte normative, dar şi aspecte din spaţiul public care nu au fost urmate de o decizie, s-a votat şi adoptat demiterea dl Toader. Eu sper să fie dublată şi de o demisie",a declarat Viorica Dăncilă.

Liderii PSD au decis miercuri, în şedinţa CEx, retragerea sprijinului politic pentru ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Social democraţii au fost nemulţumiţi de faptul că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu a făcut posibilă aplicarea articolelor din codurile penale care au fost considerate constituţionale.



12