De acum puteţi merge cu trenul în Grecia şi Turcia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

De acum puteţi merge cu trenul în Grecia şi Turcia

Turism 10 Iunie 2019 / 17:21 1595 accesări

CFR Călători a lansat rutele directe de vară pentru Grecia şi Turcia. Deşi transportul este de zece ori mai ieftin decât cel aerian, durata călătoriei este de zece ori mai mare. Un lucru care nu deranjează, însă, pe toată lumea.

Trenurile care leagă Bucureştiul de Salonic şi Istanbul pleacă din Gara de nord. Pasagerii trebuie să ia în calcul şi eventualele întârzieri, pentru că ar putea apărea, mai ales în Bulgaria şi Grecia.

În ce priveşte aspectul financiar, o călătorie cu trenul până în Sofia costă aproximativ 29 de euro la clasa a doua. Cei care merg la Salonic plătesc 44 de euro, iar dacă vor la cuşetă, mai trebuie să dea 10 euro. Pentru Istanbul, preţul este de 53 de euro de călătorie. Cu toate acestea, nu toţi românii sunt atraşi de plecatul în vacanţă cu trenul, mulţi spunând că nu au timpul fizic necesar pentru acest mijloc de transport.



Ştiri recomandate

12