De ce au bombardat americanii Siria: „regimul Assad este RESPONSABIL“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Americanii fac publice dovezile:

De ce au bombardat americanii Siria: „regimul Assad este RESPONSABIL“

Externe 14 Aprilie 2018 / 11:38 949 accesări

Statele Unite susţin, într-un document făcut public după lansarea atacului aerian în Siria, că au „o cantitate semnificativă” de dovezi care arată că regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad este responsabil de atacul chimic de pe 7 aprilie asupra oraşului Duma. Este vorba de martori oculari care au văzut elicoptere cum lansau bombe şi „surse credibile din serviciile secrete” care susţin că oficiali militari sirieni au coordonat atacul, scrie The Guardian. „O cantitate semnificativă de informaţii arată cum regimul sirian a folosit arme chimice în zona Duma din Ghouta de Est, în apropiere de Damasc, pe 7 aprilie 2018. Informaţiile noastre sunt confirmate de mai multe surse”, susţine Casa Albă în documentul făcut public la scurt timp după ce Donald Trump a anunţat că a ordonat raiduri aeriene în Siria.

„Această concluzie este bazată pe descrieri ale atacului din mai multe surse media, a simptomelor victimelor, videoclipuri şi imagini cu două bombe-butoi şi informaţii credibile care indică o coordonare dintre oficialii militari sirieni înainte de atac”, se mai arată în comunicatul Casei Albe. Casa Albă susţine că atacul din Duma face parte dintr-o ofensivă majoră a regimului asupra zonei controlate de rebeli şi că elicopterele regimului au putut fi văzute cum lansau „bombe-butoi”.

„Mai multe elicoptere ale guvernului sirian au putut fi văzute deasupra oraşului Duma pe 7 aprilie, martorii vorbind despre un elicopter de tip Mi-8, despre care se ştie că a decolat de la baza aeriană a regimului sirian, Dumayr. Mai mulţi martori oculari confirmă că bombele-butoi au fost lansate de aceste elicoptere, o tactică folosită pentru a ataca civilii în timpul războiului. Fotografii arată că bombele-butoi lansate asupra Douma sunt similare cu cele folosite anterior de regim”, se precizează în comunicat. Concluzia evaluării Casei Albe arată că „bazându-ne pe aceste dovezi, aceste bombe au fost folosite cel mai probabil într-un atac chimic”, anunţă news.ro.

Taguri articol


12